Reprezentanţii Primăriei municipiului Slatina au anunţat oficial, marţi – 17 septembrie, finalizarea procesului de reabilitare a infrastructurii din Centrul Istoric al oraşului, zonă unde sunt 120 de case istorice. Lucrările au fost efectuate cu preţul a 165 miliarde lei vechi şi au vizat partea de infrastructură a perimetrului menţionat. Reabilitarea zonei, speră autorităţile, ar trebui să ducă la revitalizarea întregului perimetru.
Lucrările s-au încheiat, în ciuda tuturor temerilor, în termenul stabilit iniţial în contractul încheiat cu cei care şi-au adjudecat licitaţia anul trecut, respectiv un consorţiu alcătuit din trei firme: SC Condor Păduraru SRL Slatina, SC Oltenia Garden SRL Craiova şi SC VH Electronic SRL Craiova. Demarate în august anul trecut, acestea au luat sfârşit în mod oficial marţi – 17 septembrie, odată cu o inspecţie finală a diriguitorilor Primăriei municipiului Slatina care, în prezenţa ziariştilor, au luat “la pas” fiecare metru pătrat din Centrul Istoric. “Ghizi” au fost edilul Minel Prina, secondat de administratorul public al primăriei, Cristian Cismaru.
Procesul de reabilitare a demarat cu strada Lipscani, cea care adună laolaltă cele mai multe dintre casele ce au fost ridicate la începutul anilor 1900. Apoi, s-a trecut pe străduţele din imediata vecinătate aflate tot în aceeaşi zonă, cum ar fi străzile Cazinoului şi Grădiniţei, şi abia apoi s-a intrat pe strada Mihai Eminescu. Ultima etapă a procesului s-a consumat chiar în urmă cu două luni în faţa sediului primăriei tocmai pentru că s-a vrut ca locuitorii care au treabă aici să nu fie încurcaţi de utilajele şi muncitorii implicaţi în lucrări.
Proiectul de reabilitare a Centrului Istoric a vizat doar partea de infrastructură, considerată prima condiţie obligatorie pentru atragerea atenţiei către această zonă specială a oraşului. Practic, totul a fost decopertat şi s-a