Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Mărturia unuia dintre mercenarii lui Nicolas Cage: „Suntem născuţi în aceeaşi zi“

Publicat in Adevarul, joi 25 noiembrie 2010 ·

Marius Corobea s-a numărat printre cei 25 de tineri care au făcut figuraţie în filmul „Ghost Rider 2“. Acesta declară că aşteaptă cu nerăbdare să vadă pelicula care va fi difuzată în luna februarie a anului 2012.

Figuranţii gorjeni au avut ocazia să vadă pe propria piele cât de greu este să realizezi un film de acţiune. Marius Corobea, unul dintre cei care au încercat să-i pună beţe în roate lui Nicolas Cage, pe platoul de filmare de la Cariera Roşia, le-a povestit reporterilor AdS că a avut parte de o experienţă de neuitat.

„Rolul meu a fost cel de mercenar. Au fost trei nopţi de filmare, după două zile de pregătiri. Filmările au început luni, la ora 17.00 şi s-au încheiat azi-noapte. S-a filmat zilnic, până la ora 05.00, dimineaţa. În permanenţă a venit Nicolas Cage, iar dublura sa a filmat puţin azi-noapte, câteva scene, însă cele mai periculoase secvenţe au fost înregistrate cu celebrul actor american.

Aseară, acesta a venit la 21.00 şi a plecat la ora 03.00. A stat mai bine de cinci ore. Eram curios să văd cum se face un film la nivelul acesta. Orice mic detaliu se lua în seamă. Noi, ca şi figuranţi, a trebuit să respectăm anumite cerinţe, chiar şi barba ni s-a măsurat ca să fie aceeaşi în fiecare zi. Filmul o să-l văd în februarie 2012, dar cred că din ce s-a înregistrat vor fi alese trei minute în tot filmul.

Eram foarte curios, mai ales că am lucrat în domeniu. În cele trei nopţi, alături de noi a jucat şi Johnny Whitworth. Speram să apară motociclete, pentru că asta e una din pasiunile mele, dar a fost decât una singură. Sunt fan Nicolas Cage şi coincidenţa a făcut să fim născuţi în aceeaşi zi, pe 7 ianuarie. Eu voi face 30 de ani şi el 47. A fost foarte frig, dar nu regret, pentru că ştiu că nu mă voi mai lovi niciodată de această ocazie“, a mărturisit Marius Corobea.

Pentru că a acceptat să facă figuraţie î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 46 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 49 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 17 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 29 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°