Cea mai importantă asociaţie de tenis feminin din lume, WTA, a lansat o campanie intitulată "Puternică înseamnă frumoasă" (Strong is beautiful, în original), scrie Huffington Post.
Campania pune accent pe "atletism şi frumuseţe, o combinaţie aparte, care a transformat starurile WTA (n.r. jucătoarele de tenis) în cele mai cunoscute şi urmărite atlete de pe pământ", conform unui comunicat al asociaţiei.
Acţiunea de promovare a WTA cuprinde o serie de clipuri publicitare în care apar cele mai cunoscute tenismene din lume, printre care Serena Williams, Kim Clijsters, Ana Ivanovic, Na Li sau Carolina Wozniacki.
În fiecare clip de 30 de secunde, o tenismenă celebră trimite către privitori nu doar o minge de tenis, ci şi un mesaj. Spre exemplu, Kim Clijsters, care a revenit în circuit după ce a născut, refuză ideea compromisului, acum că este mamă. "Îmi dedic 100% din timp copilului şi 100% - tenisului", spune belgianca.
Iar Na Li spune că nicio tenismenă din China nu a fost pe locul întâi în clasamentul mondial şi nu a câştigat vreun titlu de mare şlem, deşi ţara sa are 1,3 miliarde de locuitori.
"Mereu am susţinut că tenismenele trebuie să-şi dovedească feminitatea în afara terenului, în timp ce bărbaţii îşi pot dovedi masculinitatea în teren. Dacă această campanie ar fi fost făcută pentru femei, tenismenele nu ar fi purtat luciu şi ar fi transpirat de-a binelea, nu după ce au fost stropite cu apă", comentează Michelle Kort, editor al revistei pentru femei "Ms". Alţi bloggeri sportivi au mers chiar mai departe, spunând că "pornografia soft nu are nicio legătură cu tenisul".
Ideea campaniei îi aparţine lui Billie Jean King, fostă tenismenă şi fondatoarea WTA, iar clipurile au fost regizate de americanul Dewey Nicks, care anul trecut a realizat o campanie similară, pentru New York Times.
Cea mai importantă asociaţie