Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Partide interesante în runda a XX-a

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 23 februarie 2008 ·

Meciurile oficiale din această primăvară, începute ieri cu primele două partide ale rundei inaugurale, continuă astăzi cu patru partide în care evoluează întregul podium şi se încheie mâine seară, la Iaşi, unde Steaua doreşte să înceapă în forţă.

Vasluienii deschid ziua de astăzi cu un meci în care nu ar trebui să-şi pună probleme, deşi Sorinaccio, de când a preluat Dacia Mioveni, vrea să o scape de matineu.

Dan Petrescu vrea să înmoaie Oţelul, iar rapidiştii nu se pot împiedica în Giuleşti de cenuşăreasa campionatului. Lidera după cele 15 runde consumate întâlneşte o formaţie craioveană care are de gând să-şi vândă scump pielea. Ceferiştii îşi testează trupa în vederea cupei de joia viitoare în compania stegarilor, dar în special pentru partida cu Steaua, din runda a doua.

Mâine au loc ultimele trei partide în care gazdele, aflate in corpore în subsol, vor da atacul împotriva celor aflate în zona superioară şi mediană. Marin Barbu cu „Bătrâna Doamnă” pot răpune Gloria, pe când timişorenii, care au primit promisiunile unor prime grase, vor să îi îngroape definitiv pe Pandurii gorjeni. În ultimul meci, Steaua urcă în Copou cu un singur obiectiv, victoria, numai că terenul mocirlos al ieşenilor poate fi un impediment serios.

Astăzi, 23 februarie

Lângă Podul Înalt

nu se pot lua puncte

FC Vaslui (7) – Dacia Mioveni (12)

(Telesport – 14:30)

1 0 1 0 2-2

Puţine modificări în trupa pregătită de Dorinel Munteanu. Un singur jucător, sârbul Nikitovici (care a jucat un singur meci), a refuzat să se mai prezinte. S-au transferat doi jucători: N. Doye şi Hugo Luz. FC Vaslui a susţinut opt meciuri amicale, din care a câştigat două, iar alte patru au fost remiză. Obiectivul este clasarea între primele şase formaţii, care le-ar da dreptul, în premieră, de a evolua în UEFA. Dacia, debutantă pe prima scenă, a făcu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bucureşti – Bărbat de 46 de ani, mort după ce a fost lovit cu bâte în cap de doi tineri

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 46 de ani a murit, marţi seară, după ce a fost agresat de doi tineri, pe un bulevard din Sectorul 6. Ar fi fost lovit în cap cu bâte. ”La data de 14 mai 2024, în jurul orei 20.25, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti -

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 7 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

Rodeanu, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Preşedintele şi premierul se cam calcă pe picioare

Mediafax acum 3 ore
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Bogdan Rodeanu, spune că Ucraina trebuie sprijinită cu un sistem Patriot, chiar dacă din cele care urmează să fie instalate. El critică poziţiile publice ale preşedintelui Klaus Iohannis ş

VIDEO Ce a făcut Simona Halep după ce nu a primit wild card la Roland Garros: „Lista dorințelor pe final de carieră”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Simona Halep (32 de ani, 1149 WTA) va reveni miercuri pe teren, la WTA Trophee Clarins, după ce . O jucătoare din circuit a postat un videoclip în care s-a antrenat cu sportiva din România după acest eveniment.

Bebeluș în vârstă de doar o zi, dus de urgență de la Timișoara la București cu un avion SMURD

Press Alert acum 4 ore
Bebeluș în vârstă de doar o zi, transportat de urgență, marți, de la Timișoara la București cu un avion SMURD. Nou-născutul a fost diagnosticat cu o afecțiune cardiacă, fiind necesar transferul acestuia, de urgență, la Spitalul Clinic de Urgență pen

Adrian Câciu: „Avem evaziune foarte mare. 32-33 miliarde de euro pierdute anual”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi că nivelul evaziunii fiscale în România este foarte mare, ceea ce afectează considerabil încasările la bugetul statului, informează News.ro. ”10% din PIB vi se pare puţi

Blinken îndeamnă Ucraina „să nu devină ca Rusia”

HotNews acum 3 ore
Secretarul de stat american Anthony Blinken, aflat marţi în vizită la Kiev, a subliniat că Ucraina nu trebuie doar să învingă Rusia, ci şi să lupte împotriva corupţiei din interiorul ţării, pentru a evita „să devină ca Rusia”, relatează publicația U

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum 6 ore
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

UPDATE - CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de comasare a alegerilor din 9 iunie, depusă la cererea REPER / Ordonanţa de urgenţă în ansamblul său este constituţională în raport cu criticile formulate

News.ro acum 9 ore
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea a fost făcut

Ucraina: Cel puţin 20 de răniţi după ce Rusia a lovit zone rezidenţiale din oraşul Harkov

HotNews acum 2 ore
Rusia a efectuat marţi o serie de lovituri aeriene asupra unor zone rezidenţiale din oraşul Harkov, din nord-estul Ucrainei, al doilea ca mărime al ţării, cel puţin 20 de persoane fiind rănite, potrivit autorităţilor locale. Război în Ucraina: Zonă

Vremea

București
acum

10°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

11°
mie.

9°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
sâm.

11°/15°
Constanta
acum

mie.

6°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

7°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

10°
mie.

10°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°