În cea de-a şaptea zi a lunii august este prăznuită Cuvioasa Teodora de la Sihla, care a sihăstrit mulţi ani într-o peşteră din apropierea Schitului Sihla-Neamţ.
S-a născut la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători, judeţul Neamţ, părinţii ei fiind oameni credincioşi. Tatăl său, Ştefan Joldea Armaşul, era armaş, dregător domnesc însărcinat cu paza Cetăţii Neamţului. Despre mama Cuvioasei Teodora, al cărei nume nu este cunoscut, se ştie că ea se ocupa îndeaproape de buna creştere a celor două fiice, Teodora şi Marghioliţa.
Împotriva voinţei ei, părinţii au căsătorit-o pe Teodora cu un tânăr din Ismail. Credincioşi fiind, Teodora şi soţul ei au hotărât la câţiva ani după căsătorie, cum nu aveau copii, să se călugărească amândoi. Teodora a intrat la Schitul Vărzăreşti-Vrancea. Peste doi ani, soţul ei a mers la Poiana Mărului din Buzău.
La sfârşitul secolului al XVII-lea turcii au năvălit, dând foc Schitului Vărzăreşti. Tânăra monahie Teodora s-a refugiat în munţi, cu stareţa sa, Paisia.
"Acolo se nevoiau singure, acoperite de mâna lui Dumnezeu, în post şi rugăciune, răbdând multe ispite de la diavoli, foame, frig şi tot felul de încercări. Răposând stareţa ei, fericita Teodora, în urma unei descoperiri dumnezeieşti, a părăsit Munţii Vrancei şi s-a retras în părţile Neamţului, pentru a se nevoi în pădurile neumblate din jurul schiturilor Sihăstria şi Sihla", aflăm din scrierile despre viaţa sfintei.
Uitată de oameni, ştiută doar de Dumnezeu şi de un preot care venea din când în când să o spovedească şi să o împărtăşească cu Sfintele Taine, Cuvioasa Teodora a sihăstrit într-un loc pustiu, aproape de Sihla şi apoi într-o peşteră. Hainele i s-au rupt după un timp şi se hrănea doar cu măcriş, fructe de pădure şi alune. După ce părintele duhovnic, Cuviosul Pavel, s-a mutat la Domnul, nevoinţa ei a fost cu tot
