Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aradul se poate vizita din tren

Publicat in Romania Libera, luni 26 martie 2007 ·

Trenuletul turistic de agrement a atras, din prima zi de functionare, sute de localnici, dar si turisti romani si straini

Trenuletul pus in circulatie sambata de Primaria Aradului a atras inca de la primele curse o multime de localnici si turisti. In ciuda frigului, aradeanul Gabriel Alexa si cei doi copii ai sai au vrut sa fie printre primii calatori ai ineditului mijloc de transport, unic in partea de vest a tarii. "Inca de cand am auzit ca va fi pus in circulatie, am planuit sa facem un tur al orasului. Este interesant si pentru copii sa vada unele locuri din oras, mai ales cladirile vechi. Cat am stiut eu, le-am mai spus copiilor din istoria orasului. Vom veni si in alte sfarsituri de saptamana, pentru ca asa reusim sa vedem mai bine locuri din Arad, pe care nu le vedem cand circulam cu masina", a spus tatal celor doi copii. Conducatorul trenuletului turistic a fost mirat de numarul mare al celor care doreau sa faca un tur al municipiului. "Ideea introducerii acestui tren a fost foarte buna, dovada fiind si numarul mare de turisti straini care au cumparat bilete", a declarat soferul.

Marea majoritate a celor care au facut un tur al orasului Arad s-au fotografiat cu trenuletul de agrement. Printre cei care au dorit sa viziteze municipiul de pe Mures au fost multi cetateni maghiari, aflati la rude in Arad. "Eu sunt dintr-un oras din Ungaria si este pentru prima data cand calatoresc cu un trenulet de acest fel. Am vazut multe lucruri interesante in Arad, iar data viitoare cand mai vin la rude in Romania o sa mai fac o excursie cu acest tren", a spus Magda Ferencz, o turista din Ungaria.

De asemenea, printre pasagerii trenuletului de agrement au fost si studenti straini aflati la studii la cele doua universitati aradene.

Turistii care vor vizita municipiul pot calatori cu trenuletul de agrement prin zona Palatului Administrativ, pe langa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 54 minute
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum o ora
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 24 minute
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 4 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 2 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 4 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

G4Media acum o ora
Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş, transmite

Protestul „Noapte în Muzeele din România”, în Piața Victoriei. „Îl aşteptăm pe Ciolacu, a zis că se grăbeşte/ Donez salariu pe o lună să trăiască Turcan o zi bună”

Ziare.com acum 2 ore
Un protest are loc sâmbătă, 18 mai, în Piața Victoriei, de „Noaptea Muzeelor”. Angajaţi din muzeele acreditate şi bibliotecile publice din România participă în Piaţa Victoriei, la un protest împotriva "tratamentului discriminatoriu" la care au fost

Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei

HotNews acum o ora
Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului IHR (Iran Human Rights), cu sediul în

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 2 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/24°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°