Echipa masculină de sabie a României, formată din Rareş Dumitrescu, Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu şi Alexandru Siriţeanu, a pierdut finala cu formaţia Coreei de Sud, cu scorul de 26-45, şi a rămas cu medalia de argint, a şaptea pentru România la Jocurile Olimpice de la Londra.
Coreenii au început bine finala şi în primul duel Kim Junghwan l-a depăşit, cu 5-2, pe Rareş Dumitrescu, apoi Won Woo Young a trecut de Dolniceanu cu 5-3, ridicând avansul la cinci tuşe, 10-5. Zalomir a dat semne că România ar putea echilibra lupta, după 5-5, cu Gu Bongil. Dolniceanu a urmat pe planşă şi a reuşit să apropie echipa sa la o tuşă de adversari, 15-16 şi 16-17. Kim şi-a revenit şi a ridicat din nou avansul coreenilor la 20-16, chiar dacă a pierdut lupta directă cu scrimerul român, 5-6, potrivit Mediafax.
Din acel moment, coreenii au fost de neoprit, iar români nu au mai reuşit decât cateva tuşe la fiecare releu. Nici introducerea rezervei Sireţeanu în duel cu rezerva coreană, Oh Eunseok, nu a schimbat nimic, iar România s-a înclinat categoric, 26-45.
România a învins în sferturi pe China, 45-30, iar în semifinale pe Rusia, 45-43.
Pe locul 3 s-a clasat echipa Italiei, formată din Aldo Montano, Luigi Tarantino şi Diego Occhiuzzi, care a câştigat, tot vineri, cu 45-40, întâlnirea reprezentativa Rusiei, în finala mică.
Rareş Dumitrescu: Am încercat să tragem la fel cum i-am mai bătut
Sportivul Rareş Dumitrescu a explicat înfrângerea prin faptul că el colegii săi s-au pregătit împreună cu sabrerii coreeni în acest an, iar adversarii lor au evoluat vineri într-o altă manieră decât de obicei.
În luna februarie, România învinsese echipa Coreei de Sud la Cupă Mondială de la Padova, cu 45-44. Dumitrescu a explicat că el şi coechipierii săi au încercat să evolueze ca în acel meci, însă în finala olimpică au dat peste o altă echipă a Coreei de Sud