Medicii avertizează însă că naşterea chirurgicală implică riscuri mari atât pentru mamă, cât şi pentru nou-născut Peste 30% din românce aleg să devină mămici prin cezariană, o
Medicii avertizează însă că naşterea chirurgicală implică riscuri mari atât pentru mamă, cât şi pentru nou-născut
Peste 30% din românce aleg să devină mămici prin cezariană, o cifră considerată îngrijorător de mare de către specialişti. Privită ca o intervenţie << la modă >> , în ţara noastră, cezariana pare să câştige tot mai mult teren în detrimentul naşterii pe cale naturală. Teama de durerile asociate travaliului, dar şi lipsa de educaţie sanitară le determină pe multe mămici să opteze pentru naşterea <> fără a ţine cont de riscurile intervenţiei asupra lor sau a bebeluşilor.
Cu toate că naşterea pe cale naturală încă mai reprezintă cea mai comună metodă de a aduce pe lume un copil, tot mai multe femei optează pentru operaţia cezariană. Potrivit prof. dr. Florin Stamaţian, preşedintele Societăţii Române de Obstetrică şi Ginecologie, peste 30% din naşterile înregistrate anual în ţara noastră au loc prin cezariană.
Lăsând la o parte cazurile în care se impune această naştere "chirurgicală", în rest, ea survine la solicitarea femeii, care doreşte să depăşească "mai uşor" acest moment. Ceea ce se ştie mai puţin însă este faptul că o mamă care naşte prin cezariană prezintă un risc ridicat de a face complicaţii postoperatorii, având nevoie de o perioadă mai lungă de timp pentru recuperare (cel puţin o lună), în comparaţie cu cea care a născut pe cale naturală (maxim două săptămâni).
Operaţia are efecte secundare şi asupra copilului. "Cezariana nu trebuie percepută ca o operaţie de lux, deoarece implică multe riscuri. La mamă, pot apărea infecţii, hemoragii masive, traume legate de actul chirurgical, existând si riscul ruperii uterine la o sarcină ulterioară. Mai