Peste 50 de specialişti din centre universitare, muzee, institute de cercetare din Sibiu, Cluj, Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Deva, Zalău şi Lugoj se reunesc azi, la Braşov, în Casa Mureşenilor, în cadrul celei de-a şaptea ediţii anuale a sesiunii de comunicări „Ţara Bârsei”. Sesiunea se va desfăşura pe parcursul a două zile, azi şi mâine, începând cu ora 10.00, respectiv ora 9.00. Tema centrală în jurul căreia se vor structura discursurile personalităţilor culturale vizează publicistica centrală şi publicistica provincială în secolele XIX-XX. Sesiunea este segmentată anul acesta pe trei secţiuni: istorie, muzică şi literatură. Dintre temele de interes propuse opiniei publice şi specialiştilor deopotrivă pot fi menţionate „Mişcarea feministă în presa interbelică”, „Conceptul de Europa Centrală în publicistica culturală ardeleană din perioada 1990-2000”, „Recviemul românesc şi tradiţia lui în muzica noastră naţională”, „Familia regală română în presa braşoveană” etc. Evenimentul este organizat de Muzeul „Casa Mureşenilor”, fiind coordonat de Consiliul Judeţean Braşov, iar intrarea este liberă. Peste 50 de specialişti din centre universitare, muzee, institute de cercetare din Sibiu, Cluj, Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Deva, Zalău şi Lugoj se reunesc azi, la Braşov, în Casa Mureşenilor, în cadrul celei de-a şaptea ediţii anuale a sesiunii de comunicări „Ţara Bârsei”. Sesiunea se va desfăşura pe parcursul a două zile, azi şi mâine, începând cu ora 10.00, respectiv ora 9.00. Tema centrală în jurul căreia se vor structura discursurile personalităţilor culturale vizează publicistica centrală şi publicistica provincială în secolele XIX-XX. Sesiunea este segmentată anul acesta pe trei secţiuni: istorie, muzică şi literatură. Dintre temele de interes propuse opiniei publice şi specialiştilor deopotrivă pot fi menţionate „Mişcarea feministă în presa interbelică”, „Conceptul de Euro