Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Tilincă i-a dedicat golul lui Darius Cosmin

Publicat in Adevarul, luni 9 noiembrie 2009 ·

Tilincă a avut la meciul cu Gloria cinci ocazii de a marca dar a fructificat numai una, dedicând golul fiului său de cinci luni Darius Cosmin, după cum s-a dedus din faptul că alerga cu suzeta celui mic. Tilincă a mărturisit că a plănuit de mai mult timp acest lucru pentru a-i dedica fiului său un gol precizând că poartă mereu la meci cu el suzeta fiului său care i-a adus noroc de această dată. Ultimul său gol înscris înainte de accidentarea de la Iaşi, Tilincă i-l dedicase tot fiului său făcând un gest care arăta că soţia sa e însărcinată.

   

Reporter: Ai avut o manifestare aparte după gol din care s-a dedus că ai dedicat acest gol fiului tău, erai pregătit cu suzeta în buzunar?

Cosmin Tilincă.: Am plănuit asta de mai mult timp, de când ştiam că se naşte fiul meu Darius Cosmin. Şi voiam să-i dedic şi lui un gol. Ultimul gol care l-am dat anul trecut la Iaşi a fost tot o dedicaţie pentru el şi pentru mămica lui dar atunci nu era născut. Acum a venit şi am dedicat acest gol doar pentru el şi sper să pot să-i dedic cât mai multe goluri.

Rep.: Ţi-a purtat noroc suzeta lui Darius la acest meci?

C.T.: Nu ştiu dar sper să îi dedic cât mai multe goluri. Şi la meciul precedent am avut-o cu mine dar n-a fost să fie.

Rep.: Ce face micuţul Darius Cosmin, are timp să-şi cunoască tatăl în pauzele dintre meciuri şi antrenamente?

C.T.: Am lipsit două zile de acasă la un meci şi nici nu se mai uita la mine, numai la maică-sa se uita. Dar acum am fost tot cu el şi s-a reobişnuit. E sănătos şi asta e cel ami bine, creşte sănătos.

Rep.: Va fi fotbalist?

C.T.: Da. Dacă o să-i placă dar nu o să-l forţez. Normal că va merge cu mine oriunde merg la meci dar dacă o să-l atragă şi o să-i placă şi dacă va avea ceva înclinaţie spre sportul acesta sper să ajungă să fie fotbalist mai mare ca tatăl lui.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 7 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 6 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 10 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 9 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 10 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 9 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 9 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 9 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

vin.

9°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°