In memoria lui Robert C. Tucker, mentor, prieten, model intelectual

Socant inca pentru unii nostalgici impenitenti, trebuie spus clar ca experimentul comunist, oriunde a fost testat, a insemnat incercarea de a forta cursul istoriei, intemeiata pe o religie seculara cu pretentii de salvare, de izbavire, aici si acum. Acesta a fost sensul a ceea ce altminteri poate parea o imensa absurditate, o ratacire nesabuita, o dementiala aventura politica: construirea unui organism politic social perfect controlat, in care individul nu este altceva decit, vorba lui Arthur Koestler, o „fictiune gramaticala”. Justificarea a fost mereu acea formula cinica: „Nu se poate face omleta fara sa spargi oua”. Dar cum scria marele filosof liberal Isaiah Berlin, toti am vazut ouale sparte, nimeni insa nu a vazut omleta. Unul dintre primii care au explorat si au denuntat abisul etic al bosevismului a fost Panait Istrati. Au urmat atatia alti eretici si apostati, revoltati, bulversati, dezgustati de infamia comunista. Din nefericire, lectiile istoriei nu ii conving pe cei care continua sa cultive resentimentul social si sa astepte extatic venirea Mileniului marxist.

Comunismul ca orbire etica

Este interesant si cit se poate de graitor faptul ca formatiuni politice care nu se jeneaza sa se intituleze partide comuniste (in Rusia, Grecia, Franta, Republica Ceha) s-au napustit cu furie impotriva condamnarii simultane a comunismului si fascismului. Lipsa de pudoare a comunistilor de ieri si de azi, obscenitatea comportamentelor lor politice, nu mai trebuie dovedita. In ce-i priveste pe comunistii greci, se cer puse anumite accente. Conducerea PC din Grecia, dar si mii de refugiati din perioada Razboiului Civil, s-au aflat timp de decenii in Romania. Exista de-acum o intreaga literatura privind eforturile acestor stalinisti de a crea in tarile sovietizate (si in primul rind in Rom