Sistemele de economisire pentru pensionare din Statele Unite ale Americii si din Europa de Vest sunt foarte diferite de sistemul romanesc de pensii private. Americanii folosesc mai multe metode financiare de economisire pe termen lung, statul incurajand planurile de pensie privata prin stimulente fiscale, in timp ce vest-europenii au diferite alte modele de pensii ocupationale.
In Statele Unite, cel mai des folosit plan de pensie privata este asa-numitul 401(k) - un instrument sustinut puternic de catre angajatori, prin care salariatul isi vireaza o parte din venituri catre unul sau mai multe fonduri private, in care banii se acumuleaza si sunt investiti.
Contributiile beneficiaza de deductibilitati fiscale semnificative, ponderea deductibilitatii diferind in functie de venituri si de sumele economisite. Apoi, la varsta de pensionare, banii stransi astfel sunt intai impozitati si apoi se adauga pensiei de asigurari sociale de stat.
De cele mai multe ori, angajatorii contribuie si ei in beneficiul salariatilor lor la conturile individuale de pensii. Retragerea fondurilor din conturile de pensii este permisa si inainte de pensionare, spre deosebire de sistemul romanesc.
Aceste retrageri anticipate sunt insa penalizate tot prin parghii fiscale - plata unor comisioane sau micsorarea deducerilor fiscale acordate.
Flexibilitatea sistemului american de pensii private continua si la capitolul investirii activelor - compania poate angaja experti care sa investeasca banii de pensii ai salariatilor sai sau poate externaliza activitatea de management al activelor participantilor catre firme specializate.
Planurile de pensie 401(k) sunt de tip "contributie definita", aceasta fiind si filosofia sistemului romanesc de pensii private. Astfel de sisteme nu garanteaza un nivel al pensiei, acesta diferind in functie de performantele obtinute din admi