Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum devin băieţeii bărbaţi

Publicat in Dilema Veche, sâmbătă 1 noiembrie 2003 ·

Următoarele fapte de vitejie au avut loc cu puţină vreme în urmă şi deşi lumea, cea mai deşteaptă cucoană de pînă acum, care zice că le-a văzut pe toate, s-a grăbit să le amestece printre altele şi să le dea uitării, ele vor rămîne neşterse în memoria celor care le-au înfăptuit pînă în clipa în care aripa senilităţii va face un semn şi le va amesteca stînga cu dreapta şi micul-dejun cu cina. Iată-l pe Ovidiu la mare, mergînd ceva vreme de-a buşilea cu o foaie lipită pe fund, pe care stă scris cu marker-ul: Please Insert Penis. În văzul prietenilor şi al cîtorva sute de turişti. Pe Cosmin care a purtat o zi întreagă toate hainele pe dos, plus şapcă, minus adidaşi (pentru că din nenorocire adidaşii nu permit din construcţie întorsul pe dos). La Biţă e ceva mai mult de povestit, despre cum şi-a sărbătorit el într-o noapte ziua de naştere, cu prieteni şi cu gagică, cu tot tacîmul. Au servit întîi la Biţă acasă sandvişuri, prăjituri, niţică iarbă asortată cu tutun de pipă şi alte bunătăţi. Cu stomacul plin şi cu mintea aburită de halucinaţii discrete au plecat într-un club de pe la Unirii unde au servit din nou, de data asta alcool. Au plecat după să caute un taxi şi după ei au venit nişte băieţi care aveau chef să facă niţică paradă de forţă în seara aia. I-au trimis la sol pe doi dintre prietenii lui Biţă, de fete nu s-au atins, pentru că nu erau nişte adversari pe măsură. Şi nici de Biţă, care a fugit la vreun kilometru de scena de luptă. "N-a putut să se ţină după mine, ăla, atît de tare am fugit. Ăia erau întinşi pe jos, fetelor dacă nu le-au făcut nimic din prima, nici nu le mai făceau după, noroc că am fugit. Ce naiba trebuia să stau să mănînc şi eu bătaie?" O întrebare pusă de o profesoară de psihologie la clasa a 10-a a obţinut din partea cîtorva băieţi următorul răspuns: De bătaie. Nu aşa de bătaie, a dres-o unul dintre ei ca să nu fie luat de ciuca bătăi

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În România va ajunge un nou val de praf din Sahara. Ce regiuni vor fi afectate

HotNews acum 43 minute
Din nordul Africii vor ajunge în România în seara zilei de marți, dar și miercuri, mase de aer ce aduc și praf saharian, anunță ANM. Ca urmare a ploilor prognozate în România, în următoarele 48 de ore, depunerile de praf vor putea fi observate în ma

O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe

Mediafax acum o ora
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulenţe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

Comisia juridică din Camera Deputaţilor, sancţiune maximă pentru Dan Vîlceanu, după ce l-a bătut pe Florin Roman: 50% din salariu timp de 6 luni şi diminuarea timpului de vorbire la doar 10 secunde, în plen, timp de 3 luni

News.ro acum 47 minute
Comisia juridică din Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, la solicitarea Biroului Permanent, o sancţiune maximă pentru deputatul neafiliat Dan Vîlceanu, după ce l-a bătut pe liberalul Florin Roman în plen. Astfel, parlamentarul va avea tăiat 50% din

Adrian Vasile nu mai este antrenorul echipei CSM București

HotNews acum 57 minute
CSM București a anunțat pe site-ul său oficial despărțirea de antrenorul Adrian Vasile. Campioana României la handbal feminin a ratat prezența în Final4-ul EHF Champions League după ce a fost eliminată de Metz. Adrian VasileFoto: CTK / Alamy / Alamy

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Olt: Un bărbat de 59 de ani a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 59 de ani este cercetat de procurorii din judeţul Olt pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Soția președintelui sirian Bashar al-Assad suferă de leucemie

G4Media acum 3 ore
Soția președintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, care se recuperase după un cancer la sân, a fost diagnosticată cu leucemie, a anunțat marți președinția, într-un comunicat de presă, scrie Le Figaro. „După ce a prezentat diverse simptome și semne cl

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 6 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 4 ore
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/27°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°