Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tradiţii şi superstiţii de Sf. Ilie la teleormăneni!

Publicat in Adevarul, miercuri 20 iulie 2011 ·

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sf. Ilie, cunoscut ca cel care stăpâneşte fulgerele şi ploile.

Sf. Ilie se sărbătoreşte în fiecare an pe 20 iulie, iar persoanele care poartă acest nume, îşi serbează ziua. Tradiţia spune că începând de astăzi, vremea devine capricioasă. Potrivit reprezentanţilor Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Tradiţiilor Populare (CJCPCT) Teleorman, în popor Sf. Ilie mai este cunsocut şi ca Sântilie, iar bătrânii spun că era un om bun la suflet, dar iute din fire. „Tot el este supranumit şi Zeul solar, ziua de azi fiind considerată mijlocul sezonului pastoral, când ciobanii îşi coboară în fiecare an turmele de la stână”, ne-a spus Iuliana Cîrnaru, consilier în cadrul CJCPCT Teleorman.

Superstiţii de Sf. Ilie

Bătrânii spun că în această zi oamenii care muncesc vor fi pedepsiţi de Sf. Ilie cu grindină şi trăznete. „Dacă tot te-ai pornit la drum, deşi o faci pe riscul tău, dimineaţa mergi să cumperi busuioc. În această zi se culeg plante vindecătoare, în special busuioc, care se aşează apoi la icoane şi se lasă la uscat”, a mai spus Iuliana Cîrnaru. Tot astăzi femeile trebuie să culeagă flori şi ierburi pe care le folosesc apoi la dezlegarea farmecelor şi vrăjilor. Despre busuioc se spune că cenuşa lui poate vindeca bubele copiilor. „Dacă te afli din întâmplare într-o pădure de carpeni, atunci cu grea încercare te-ai pricopsit, căci tocmai aici se ascund dracii înfricoşaţi de Sfântul Ilie, spun bătrânii. Dacă însă Sântilie te găseşte acasă şi porneşte furtuna, pentru că sigur ai încălcat una dintre tradiţiile populare, asigură-te că geamurile şi uşile casei să fie bine închise, pentru a nu intra în casă forţele necurate. Tot astăzi este bine să dai de pomană mere noi, din care însă nu ai voie să te înfrupţi până acum. Merele astfel împărţite devin fructe de aur pe cealaltă lume”, a mai spus cons

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 34 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum o ora
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 19 minute
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°