Dinamo a bătut pe Steaua cu 2-1. Nu e o ştire. S-a întâmplat des în istoria fotbalului românesc şi se va mai întâmpla. Suporterii s-au bătut între ei şi cu jandarmii, înainte şi după meci. Nici asta nu e o ştire. Se bat la fiecare meci. Era şi păcat să lase să treacă "nemarcat" un asemenea moment. În fapt, cam tot ce s-a întâmplat duminică seară, înainte, în timpul şi după meciul din Şoseaua Ştefan cel Mare, s-a mai întâmplat şi altă dată. Chiar şi declaraţiile de după meci par a fi aceleaşi. Discuţii inutile despre arbitraj, ironii cât cuprinde, satisfacţia lui Borcea de a mai fi câştigat o dată în faţa Stelei şi altele. Chiar şi N'Doye, simpaticul mijlocaş senegalez, s-a prins ce trebuie să spui după un astfel de meci şi s-a distrat pe seama steliştilor. În fapt, dacă te uiţi detaşat, de undeva de deasupra, la tot acest fenomen care este "Dinamo-Steaua", îţi dai seama că show-ul de dinainte şi de după meci este principalul motiv pentru care se mai ţine acest meci. Multe zile înaintea jocului, la fel de multe după disputarea lui, mass-media disecă fiecare declaraţie, fiecare zvon, se scot de la naftalină meciuri de pomină de parcă fotbalul românesc trăieşte, un an întreg, pentru astea două meciuri. Ca şi cum numai Dinamo-Steaua şi Steaua-Dinamo ar conta în Liga lui Mitică. Şi este trist, pentru că în afara orgoliilor, a luptei oarbe, a duşmăniei dintre jucători, de mult nu mai vedem fotbal în meciurile astea. Aşa s-a întâmplat şi duminică seară, când Dinamo şi Steaua ne-au oferit un nou meci plictisitor. De data asta au câştigat dinamoviştii, poate "pentru că şi-au dorit mai mult victoria", dar rezultatul nu a schimbat prea multe. Cele două echipe tot pe la jumătatea clasamentului sunt, de titlu nu s-au mai atins de cel puţin trei ani, şi, la cum joacă, nici nu or să se atingă. Şi într-un fel este explicabil: sunt două echipe care trăiesc în trecut, doar din am