Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul la control

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 29 iunie 2006 ·

•Ioan Tincu, director adjunct in cadrul Corpului de control al Ministerului Administratiei si Internelor, verifica aspectele privind implicarea prefectului in scandalul din comuna Popesti •Primarul democrat al comunei Neculai Mocanu a fost amenintat de prefectul Radu Prisacaru chiar in biroul deputatului PNL, Relu Fenechiu

Directorul adjunct in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, Ioan Tincu, a fost trimis la Iasi de ministrul Vasile Blaga pentru a verifica implicarea politica a prefectului in scandalul electoral din comuna ieseana Popesti. Ioan Tincu a ajuns ieri dimineata la Prefectura Iasi si a inceput audierile in acest caz. Cum era si firesc, pentru audiere a fost chemat si primarul democrat al comunei Popesti, Neculai Mocanu. Asta deoarece primarul Mocanu a reclamat, in mai multe randuri, ca a fost hartuit din motive politice de catre prefectul judetului Iasi, Radu Prisacaru, care a fost sustinut pe functie de Partidul National Liberal. Potrivit noilor reglementari legale, aprobate in cursul anului trecut, prefectul oricarui judet este inalt functionar public si nu au voie sa fie implicati in nici un fel in actiuni cu tenta politica. Ori, primarul Neculai Mocanu a povestit ca a fost amenintat de prefectul "apolitic" Radu Prisacaru chiar in biroul deputatului PNL, Relu Fenechiu. Neculai Mocanu fusese chemat acolo chiar de deputatul Relu Fenechiu, care primise la adresa primarului democrat mai multe reclamatii din partea a doi consilieri liberali ai comunei. In baza reclamatiilor respective, primarul comunei Popesti a fost luat la intrebari de Relu Fenechiu, dar nu a apucat sa raspunda deoarece in birou a intrat prefectul Radu Prisacaru. "Atunci, prefectul mi-a spus ca este pe urmele mele si ca trebuie sa am grija. Mi-a mai spus ca ma poate baga si in puscarie", a spus Neculai Mocanu. Acest incident s-a petrecut in urma cu aproxima

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 5 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 6 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 5 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 12 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 7 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum 45 minute
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 4 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum 11 ore
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

Începe sesiunea de evaluări naţionale pentru peste 500.000 de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 7 ore
Începând cu 13 mai, peste jumătate de milion de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a se pregătesc pentru sesiunea de evaluări naţionale. Probele vor acoperi următoarele discipline: limba română, matematică, ştiinţe ale naturii şi limba maternă

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

7°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°