Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atentat dejucat în Rusia, într-un depozit de armament chimic

Publicat in Mediafax, marți 15 octombrie 2013 ·

Forţele de ordine ruse au anunţat marţi că au dejucat un atentat pregătit de către doi presupuşi islamişti într-un depozit de arme chimice care urmează să fie distruse, în regiunea Kirov, la aproximativ 900 de kilometri est de Moscova.

Atentatul, care era planificat din septembrie de către două persoane provenind din Caucazul de Nord în depozitul de armament chimic de la Maradîkovski, în satul Mirnîi, "putea să creeze un pericol de moarte pentru sute de persoane", a anunţat marţi Comitetul rus de anchetă într-un comunicat.

Cei doi suspecţi, în vârstă de 19 şi 21 de ani, aparent "adepţi ai wahhabismului" (islam radical), au fost arestaţi, potrivit aceleiaşi surse.

Atentatul urma să fie comis cu ajutorul unui "dispozitiv exploziv artizanal", ale cărui componente au fost confiscate de către poliţie în cursul unor percheziţii într-un imobil nelocuit din regiune.

Poliţiştii au confiscat totodată cărţi cu caracter extermist la domiciliul suspecţilor, potrivit Comitetului.

O anchetă pentru "pregătirea unui atentat terorist" a fost, de asemenea, deschisă, se arată mai în comunicat.

Caucazul rus, regiunea de sud a Rusiei, este teatrul unor atacuri aproape zilnice.

Rebeliunea islamistă din Caucaz a revendicat atât atentatul sinucigaş comis pe 24 ianuarie 2011 în Aeroportul Moscova-Domodedovo, care s-a soldat cu 37 de morţi, cât şi pe cele comise la metroul din Moscova în martie 2010, soldate cu 40 de morţi.

După Primul Război din Cecenia (1994-1996) între forţele ruse şi separatişti, rebeliunea s-a islamizat în mod progresiv şi s-a extins tot mai mult în afara frontierelor cecene, transformându-se la mijlocul anilor 2000 într-o mişcare islamistă armată activă în tot Caucazul de Nord. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

„Europa nu poate accepta astfel de practici”. Von der Leyen și Macron îl confruntă pe Xi Jiping

HotNews acum 53 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că va cere o concurenţă „echitabilă" cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, notează AFP. Ursula von der LeyenFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Trebuie să

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum 2 ore
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum 30 minute
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 19 minute
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum o ora
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

Lando Norris, de la McLaren, a câştigat Marele Premiu de la Miami, prima sa victorie în Formula 1

Mediafax acum 2 ore
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, a profitat inteligent şi cu noroc de un safety car, pentru a câştiga duminică seara Marele Premiu de la Miami. Britanicul a terminat în faţa triplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull

Vremea

București
acum

19°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°