Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scoţienii au nevoie de ajutor divin ca să bată Barcelona! În 2008, catalanii le-au "dat peste cap" sistemul de monitorizare

Publicat in Pro Sport, joi 13 septembrie 2012 ·

Tehnicianul Gordon Strachan, fost antrenor la Celtic Glasgow între 2005 şi 2009, a declarat că fotbaliştii scoţieni au nevoie de ajutor divin pentru a reuşi să învingă formaţia FC Barcelona, pe care o vor întâlni în Grupa G a Ligii Campionilor, informează Daily Record.

"Pentru a învinge Barcelona, ei trebuie să meargă la o capelă sau la o biserică, unde preferă, să se roage mai întâi. Toată lumea a încercat să oprescă Barcelona cu diferite sisteme. Dar, credeţi-mă, jucătorii de valoare fac diferenţa. Jucătorii buni câştigă meciuri. Au fost şapte stiluri diferite la Euro-2012 şi cine a câştigat? Cei mai buni fotbalişti, adică Spania", a declarat scoţianul.

Strachan a povestit cum a fost când echipa Celtic antrenată de el a întâlnit formaţia catalană, în 2008, în optimile de finală ale Ligii Campionilor, meci pierdut pe teren propriu, cu 2-3. El şi-a amintit că Prozone a înregistrat atunci 700 de pase efectuate de jucătorii Barcelonei în 90 de minute şi a crezut că sistemul de monitorizare s-a defectat.

"Când noi am jucat cu Barca, în 2008, toată Marea Britanie a înţeles că este vorba de o echipă specială. Făceam analiza cu sistemul Prozone. Când a venit Manchester United să joace cu noi, au pasat de 340 de ori. Cred că AC Milan a avut 360 de pase sau pe aici. Am reuşit să-l blocăm pe Andrea Pirlo. Dar Barcelona a venit pe Celtic Park şi a efectuat 700 de pase. Când am văzut monitorizarea a doua zi, mi-am spus «e ceva în neregulă cu Prozone». I-am zis lui Tam Burns: «Pentru Dumnezeu, du-te şi verifică, eu cred că este eronat dacă a înregistrat 700 de pase». Era un joc de pase pe care nu-l mai văzusem. Era fotbal-hipnoză. Ei doar plimbau mingea, apoi bang-bang, gol! Aveam o idee despre ce fac Xavi şi Andres Iniesta, dar nu realizam că îi aveam în faţă pe unii dintre cei mai buni jucători din lume. Unii dintre cei mai buni jucători din toate timpu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 34 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 29 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 7 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°