Există cărţi care atrag atenţia, în primul rând, datorită notorietăţii celui care le scrie, după cum există cărţi ce incită mai ales prin obiectul lor de investigaţie. Recent apăruta Miron Radu Paraschivescu – eternul eretic face parte din a doua categorie. Este însă meritul Anei Dobre de a fi publicat prima biografie a lui Miron Radu Paraschivescu (de la a cărui naştere s-au împlinit anul acesta 100 de ani şi de la a cărui moarte – 40), poet de neignorat şi intelectual de stânga, eretic sub toate regimurile, dincolo de „rătăcirile“ care-i sunt imputate: comunist ilegalist din 1933, dar cu devieri anarhiste şi troţkiste, oscilând între avangardă, poezia pură şi arta proletară; antiarghezian notoriu, dar debitor lui Arghezi inclusiv în emblematicul Cântice ţigăneşti (pus, altminteri, sub semnul lui Lorca şi Anton Pann); herald şi zelator al noului regim stalinist, dar dezamăgit şi cu pusee incontrolabile de revoltă în anii ´50; cvasidisident în anii ´60, când cel care-l descoperise şi lansase, cu două decenii în urmă, pe tânărul Marin Preda patronează şi lansează noua modernitate literară „eretică“ din România poststalinistă, de la „grupul oniric“ până la tânărul Adrian Păunescu şi de la Radu Petrescu sau Nora Iuga la Norman Manea şi Paul Goma (căruia îi susţine romanul Ostinato şi-l numeşte, primul, „un Soljeniţîn român“). Acest merit n-ar fi… merit dacă autoarea nu s-ar fi achitat onorabil de ceea ce şi-a propus să facă.
Având la bază o teză de doctorat coordonată de Eugen Simion, volumul Anei Dobre nu e unul arid sau scorţos, ci scris cu nerv problematizant şi naturaleţe, iar reconstituirile nu sunt lipsite de prospeţime. Eternul eretic e o formulă definitorie, bine găsită, inspirată parţial de titlul Journal d´un hérétique al manuscrisului clandestin pe care M.R.P., prieten şi traducător al lui Malraux, l-a transmis la Paris, via Virgil Ierunca, după
