Intr-un stil declamativ-glorificator, folosind vocabularul "oficial" al poeziei, Vasile Mustata dezvolta o retorica goala a extazului.
Autor de sonete si glose, Vasile Mustata respecta cu strictete regulile acestor vechi forme fixe de poezie. Din stradania lui rezulta poeme cu o prozodie impecabila, dar lipsite de poezie. Ele creeaza impresia ca autorul nu are de fapt nimic de spus si ca si-a facut un scop in sine din ordonarea geometrica a cuvintelor.
Este si cazul sonetelor si gloselor din volumul Ideograme lirice (Bucuresti, Ed. Eminescu, 2008).
Intr-un stil declamativ-glorificator, folosind vocabularul "oficial" al poeziei ("cantec", "vestala", "tezaur", "tampla", "clopot", "izvodit", "destin", "pecete", "sfant", "astru", "vesnicie", "petala", "talisman", "spada", "gales" etc.), Vasile Mustata dezvolta o retorica goala a extazului, care suna a poezie fara sa emotioneze:
"Ascult izvoare line si torente,/ Emotia rasfranta cu migala/ Si toata suferinta ancestrala/ Remodelata-n sonuri opulente.// Vibratia uman-fundamentala,/ Armonicile cele mai frecvente/ Se intretes in glasul cu accente/ Purificate-n suflet de vestala.// As vrea sa sorb minunea etalata/ In cantecul ce arde si desfata,/ S-o torn apoi in tomuri de sonete.// Atunci, de-a pururi n-ar fi poezie/ Mai pura-n rezonante si mai vie,/ Ce cu magia artei sa te-mbete."
Autorul prefetei, Radu Carneci, recurge si el la limba de lemn a poeziei pentru a proslavi sonetul:
"Se stie ca sonetul este numit cununa de aur a poeziei... Venind din Evul Mediu, cu implinirile exceptionale din Renastere si pana in zilele noastre, sonetul a impodobit cu glorie fruntea unor mari inspirati... Ei au creat capodopere in aceasta formula aproape divina..."
Intr-un limbaj similar il ridica in slavi pe Vasile Mustata, "colegul nostru intru preocupari lirice", angajat in "truda superioar