Nu-mi dau seama dacă lumea devine din ce în ce mai greu de suportat pentru cineva care acordă mare atenţie cuvintelor sau, pur şi simplu, îmbătrînesc eu şi cîrcotesc şi bombăn pentru că intoleranţa, se zice, creşte cu vîrsta. Dar mai bine să vă spun despre ce e vorba, să judecaţi şi dumneavoastră dacă am sau nu dreptate – să fiţi în juriul care decide dacă oamenii, ca specie vorbitoare, se degradează, sau doar eu, singur eu, am obosit prea mult şi am nevoie de o pauză. Ştiu, vă chem să cîntăriţi un lucru complicat, dar apreciaţi măcar riscul pe care mi-l asum. Iată speţa.

Joi, 28 martie, cea mai prestigioasă agenţie de ştiri din România a transmis ştirea „Papa Francisc îi critică dur pe «preoţii trişti»“. Ea a fost preluată de mai toate mijloacele de presă ale zilei de joi şi ale zilei următoare. În cuprinsul ştirii, la un moment dat, se spune: „...Papa Francisc i-a criticat pe «preoţii trişti», care, puţin cîte puţin, s-au «transformat în colecţionari de antichităţi sau de noutăţi». «Nu predică despre ei şi nici din inimă», şi «nici nu primesc vreo mulţumire afectuoasă, care vine din inimă», a constatat el. «Preotul care nu iese din el însuşi, în loc să fie un mediator, se converteşte puţin cîte puţin într-un intermediar, în gestionar», a continuat Francisc...“

DE ACELASI AUTOR O constituţie fără iluzii Cum ar fi trebuit apărat dl Ouatu de geopolitică Se clatină civilizaţia contractului! Dor de Macedonski Personalitatea Papei Francisc I mă interesează în cel mai înalt grad şi, pe măsură ce-l descopăr, îmi place tot mai mult. În plus, şi pentru mine, biet păcătos credincios ce sînt, figura „preotului trist“, care preia în sufletul lui culoarea straiului preoţesc şi exprimă înălţimea vocaţiei sale într-o înţepenire încruntată din care, ca săgeţile, ţîşnesc afurisenii, este enervantă. Dacă Papa însuşi se irită din aceleaşi cauze ca şi mine, iertată să-