Anunţul, intempestiv oficializat de către Traian Băsescu printr-o declaraţie către poporul român, al declanşării unui referendum pe tema reducerii numărului de parlamentari şi a trecerii la unicameralism, nu a luat prin surprindere pe nimeni. Deja, în 48 de ore, oraşele patriei erau împînzite cu bannere şi roll-up-uri, unde apelul de a participa la referendum se încuscrea cu votul pentru un nou preşedinte. Faptul că se doreşte un referendum pe tema bi- sau unicameralismului românesc ar putea trece pe planul al doilea, dacă în aceeaşi zi tot poporul român cu drept de vot nu ar trebui să aleagă un nou preşedinte. Şi pe cine să aleagă, pe cine să aleagă ca nou preşedinte poporul român, care nu prea ştie cum e cu referendumurile, uni- sau bicameralismul, dar poate să judece, simplu şi clar, cine e om cinstit, harnic şi muncitor, cu dragoste de Neam şi Ţară. Şi cine nu face nimic e corupt şi ia bani degeaba pierzînd timpul prin şedinţe sterile, atunci cînd nu se ţine de ciubucării, cînd este plecat „în teritoriu“. Am simplificat imaginea publică a unui preşedinte de ţară responsabil şi a parlamentarilor care sug sîngele poporului fără să clipească. Vine întrebarea: e nevoie de un preşedinte? Răspuns: DA! E nevoie de mai puţini parlamentari care cheltuie bani publici doar ca să se îmbogăţească şi nu să facă ceva pentru Ţară şi Neam? Răspuns: DA! Cu cît sunt mai puţini parlamentari sau chiar deloc, cu atît va fi mai bine. Unicameralul cu 300 de parlamentari este suficient. Şi dacă nici ăştia nu fac nimic, mai facem un referendum şi-i desfiinţăm şi pe ăştia. Economii la buget, şi atunci nici copiii nu vor mai vedea la televizor fel de fel de şedinţe plicticoase unde se schimbă doar măscări şi nu se pun idei în dialog. Concluzia-întrebare: Cine a luptat împotriva „sistemului ticăloşit“ şi a înfrînt fiara comunist-parlamentaristă generată de mogulii care s-au întîlnit