Un nou clişeu îşi trăieşte în prezent momentul de glorie: în comentariile despre declaraţ ii deja produse sau aşteptate se recurge insistent la formula cu subiect şi predicat.

Sintagma are valoare apreciativă, nu lipsită de o anume ironie colocvială, provenind din reducerea complexităţii unui enunţ la categoriile gramaticale de bază. Ironia s-a pierdut însă, în mare măsură, prin frecvenţă şi clişeizare. Consecinţele principale ale clişeizării sunt lărgirea semantică şi posibilitatea de apariţie a formulei în contexte tot mai largi şi nespecializate.

În general, folosirea formulei oscilează între două valori apreciative înrudite. Simplitatea logicogramaticală (indicată de referirea la nucleul propoziţiei) e asociată în primul rând cu claritatea, cu formularea lipsită de ezitări sau de ambiguitate; de aici se ajunge însă la ideea de exprimare explicită. Sunt contexte în care formula se referă la abilităţile lingvistice ale unor persoane: „şi un sfat: ai grijă ca noul vice sa ştie să se exprime în limba romană, cu subiect şi predicat (dacă se poate şi cu acordul dintre ele)” (afaceriagricole.net); „nişte agramaţi, nişte persoane ciudate... incapabile să vorbească coerent, să formuleze o frază cu subiect şi predicat”; „Nu poate să lege o frază cu subiect şi predicat” (ziare.com). Accentul poate cădea pe claritate, enunţurile cu subiect şi predicat opunându-se, polemic, celor confuze; formula e uneori dublată de o explicaţie, de caracterizări echivalente: „Aici pot să spun cu subiect şi predicat, simplu şi clar” (stiridecluj.ro). Şi mai numeroase sunt contextele în care formula cu subiect şi predicat înseamnă „în mod explicit”, „deschis”: „M. G. n-a enunţat cu subiect şi predicat planurile sale concrete despre constituirea unui partid...” (agenda.ro); „indiferent cât ar fi demonizaţi cei care o spun cu subiect şi predicat, marea problema a bugetului