Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Germania şi Franţa vinovate de funcţionarea deficitară a Uniunii Europene

Publicat in Adevarul, duminică 13 octombrie 2013 ·

Ţările din Estul Europei, după experienţa Blocului Sovietic, trec acum printr-o alta : Blocul European. În fuga de Rusia, acestea au intrat în Uniunea Europeană fără a se mai gândi la modul în care aceasta ar trebui să funcţioneze. Acum decepţiile sunt mari iar sistemul extrem de şubred. Dar cine este principalul vinovat al acestei situaţii?

Pentru ca Uniunea Europeană să funcţioneze cu adevărat ar trebuie ca principiul de organizare să fie cel al unui stat. Acest lucru presupune în primul rând solidaritate între regiuni. După ce au impus condiţii draconice ţărilor din Estul Europei, forţate în mare parte să îşi cedeze economia şi resursele capitalului occidental, acestea le refuză acum drepturile care le-au fost promise la integrare. Solidaritatea Europeană trebuie să însemne în primul rând solidaritate celor mai puternici cu cei mai puţin puternici. Principalele două economii ale Uniunii Europene sunt cele ale Germaniei şi Franţei, cele mai puţin afectate de criza economică mondială. De fapt, mare parte din criza economică întâlnită la nivel naţional în ţările nou intrate, vine tocmai din faptul că au cedat mult prea mult din economie iar acum sunt lipsite de instrumentele de acţiune. Crezând în buna intenţie a puterilor europene, ele s-au văzut în perioadele grele, supte efectiv de capital şi de investiţii. Ori de ce solidaritate vorbim atunci când venim la vremuri bune, dar nu stăm ca să plătim la vremurile mai puţin bune. Un rol important în uniformizarea Uniunii Europene l-ar avea Impunerea unui Venit minim Garantat.Ori acest lucru ce ar însemna: ca contribuabilul german şi francez să cedeze de la sine, pentru ca şi cel din România sau din Bulgaria să aibe o viaţă relativ apropiată şi să nu mai fie tentat să plece. Ori în acest moment marile puteri preferă venituri diferenţiate tocmai pentru a se dezvolta pe baza forţei de muncă ieftin din Estul Eur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 48 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 32 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 50 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 56 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum o ora
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Negociatorii Hamas, la Cairo, la discuţii privind un armistiţiu în Gaza. Şeful CIA este şi el acolo

Mediafax acum 34 minute
Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Fâşia Gaza. Directorul CIA a ajuns şi el la Cairo, relatează surse egiptene.

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°