Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fondurile europene furate se ridică la câteva miliarde de euro pe an

Publicat in Ziarul Financiar, duminică 22 septembrie 2013 ·

În fiecare an se fură în jur de 500 de milioane de euro din fondurile UE, însă conform declaraţiilor unui comisar european, această cifră ar putea ajunge în realitate la câteva miliarde de euro, scrie EuObserver.com.

În fiecare an se fură în jur de 500 de milioane de euro din fondurile UE, însă conform declaraţiilor unui comisar european, această cifră ar putea ajunge în realitate la câteva miliarde de euro, scrie EuObserver.com.

“Avem motive să credem că cifrele reale se apropie mai degrabă de miliarde decât de milioane”, a declarat pentru Parlamentul European Francoise Le Bail, directorul general al comisiei de justiţie.

Cifra curentă a furturilor, de 500 de milioane de euro, provine din statisticile trimise către Oficiul European anti-fraudă de statele membre, însă Le Bail susţine că autorităţile naţionale nu pot face o apreciere corectă a acestei sume.

Le Bail, alături de şeful Oficiului european anti-fraudă, Giovanni Kessler, doresc să înceapă urmărirea celor care fură bani de la Uniunea Europeană prin înfiinţarea unui nou Oficiu European de Procuratură.

Noul procuror ar avea putere să investigheze frauda pe tot teritoriul UE. Procurorul şef va avea un birou central şi alţi adjuncţi sau procurori din diferite state membre. Ţările UE vor avea câte o ramură a Oficiului European de Procuratură, unde vor avea reprezentanţi aleşi de guvernele naţionale.

Kesser susţine că “nu este uniformitate între statele membre în capacitatea şi dorinţa de a acţiona efectiv împotriva fraudelor”.

Ratele de condamnare trimise către Oficiul anti-fraudă în ultimii 13 ani variază de la stat la stat, între 5% şi 90%.

Majoritatea ţărilor au fost de acord cu propunerea, în afară de Danemarca. Este posibil ca şi Marea Britanie şi Irlanda să răspundă negativ. În fiecare an se fură în jur de 500 de milioane de euro din fondurile UE,

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 52 minute
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Florin Piersic a transmis primul mesaj pentru români, după operațiile suferite. Marea dorință a maestrului

Ziare.com acum o ora
Florin Piersic a transmis primul mesaj românilor, de pe patul de spital, în urma operațiilor suferite la inimă și la genunchi. Actorul se gândește doar la cum poate reveni mai rapid pe scenă. „Sunt la recuperare, undeva departe, sunt foarte bine tra

Incendiu uriaş într-o parcare de tiruri din Timişoara. Zeci de cauciucuri au luat foc

Mediafax acum o ora
Un incendiu uriaş a izbucnit duminică într-o parcare de tiruri din Timişoara. Zeci de cauciucuri au luat foc şi din cauza fumului gros a fost informată Garda de Mediu. Pompierii intervin la faţa locului şi anunţă că nu sunt victime.

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 18 minute
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum o ora
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Afaceri cu crematorii și case funerare. Cum profită investitorii de îmbătrânirea populației în Europa

Ziare.com acum 20 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg. Un exemplu este firma franceză Funecap Idf SAS, c

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum 2 ore
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Investiții record în spitalele din Moldova

Adevarul acum 31 minute
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce PSD a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare din zo

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

24°
dum.

15°/24°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°