Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Producţia Dacia a trecut de 300.000 de maşini. Ford rămâne sub 10.000

Publicat in Ziarul Financiar, joi 23 decembrie 2010 ·

Producţia de autovehicule pe piaţa locală a înregistrat în primele 11 luni ale acestui an o creştere de aproape 18% potrivit statisticilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), la aceasta contribuind atât Dacia, cât şi Ford, pentru prima dată de la preluarea uzinei în 2008.

Producţia Automobile Dacia a depăşit în primele 11 luni ale acestui an nivelul de 312.000 de autovehicule, în creştere cu aproape 15% faţă de perioada similară a anului trecut. Producţia uzinei Ford de la Craiova a atins un nivel de aproximativ 8.600 de vehicule comerciale Transit Connect şi se va apropia în acest an de pragul de 10.000 de utilitare, echivalentul a peste 144 mil. euro, potrivit calculelor ZF.

Primul "boom" al producţiei uzinei Ford este aşteptat abia în 2012, atunci când va intra în producţie viitorul model de clasă mică cunoscut sub numele de B-Max. În cadrul semnării acordului de garanţie în luna ianuarie a acestui an, când statul român garanta suma de 320 mil. euro, adică 80% din împrumutul contractat de Ford pentru uzina de la Craiova de la Banca Europeană pentru Investiţii, Sebastian Vlădescu, fostul ministru al finanţelor, anunţa că la Craiova se vor produce în acest an 250.000 de maşini, declaraţie venită în contextul în care, conform planului iniţial, anul viitor producţia uzinei trebuia să ajungă la peste 200.000 de unităţi şi la 300.000 în 2012.

Vlădescu a făcut parte încă de la început din proiectul Ford România, întâi în calitate de preşedinte al comisiei de privatizare şi ulterior ca ministru al finanţelor. Astfel, atât în 2010, cât şi în 2011 Ford va produce la Craiova de aproape 25 de ori mai puţine maşini decât se aştepta Executivul la începutul acestui an.

Potrivit declaraţiilor lui John Fleming, , fostul şef al Ford Europa, care acum deţine funcţia de vicepreşedinte executiv pentru facilităţile de producţie ale

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum 34 minute
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 17 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 34 minute
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 53 minute
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Măsuri la frontierele comune dintre Bulgaria şi România pentru sezonul estival

Mediafax acum o ora
La întâlnire de lucru din Ruse au mai participat reprezentanţi ai structurilor de Poliţie şi de Poliţie de Frontieră din cele două ţări. Întâlnirea a avut ca scop evaluarea implementării aspectelor convenite de către viceprim-ministrul, ministrul af

Beijingul, acuzat că trimite Rusiei arme letale pentru a le folosi în Ucraina. "E timpul ca lumea să se trezească"

Ziare.com acum 52 minute
Grant Shapps, ministrul britanic al Apărării, acuză China că furnizează sau este pe cale să furnizeze arme letale Rusiei, pentru a le folosi pe frontul din Ucraina, transmite Reuters, potrivit kyivindependent.com. Ministrul a explicat că Marea Brita

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°