Un client al service-ului auto Sermecom din Valea Lupului a "beneficiat" de o reparatie facuta pe jumatate, dupa care a fost dat afara, cu tot cu masina. Dan Ghidim, din Iasi, a dus la atelierul auto al acestei firme autoturismul personal pentru reparatii, solicitand solutionarea a doua defectiuni. Daca in termen de o zi angajatii au reparat senzorul de carburant, asa cum era specificat in procesul-verbal de intrare in service, urmatoarea operatiune, schimbarea unui set de bujii, a fost amanata fara ca beneficiarul lucrarii sa fie anuntat. Cand au fost cerute explicatii cu privire la remedierea defectiunilor, administratorul atelierului auto, Florin Enache, si-a dat afara clientul, motivand ca sunt alte treburi mai importante de facut. "Am lasat masina in service luni, iar marti am fost anuntat ca vor fi schimbate si bujiile, pentru ca le-au verificat, asa cum le-am cerut, si nu erau functionale. Astazi (ieri - n.r.), pe la 16.30, am fost la service sa ridic masina, sa achit ce trebuia sa achit si mi s-a spus ca nu a fost rezolvata problema. Cand i-am intrebat de ce nu m-au anuntat si pe mine ca va dura mai mult decat am stabilit, a fost chemat patronul, Enache Florin, care mi-a spus ca are mii de clienti pe an si alte treburi de facut decat sa imi dea mie explicatii. Pur si simplu, am fost dat afara, cu tot cu masina nereparata. Reclam faptul ca atitudinea lor fata de clienti nu este una normala si ca ar trebui sa respecte angajamentele pe care si le iau", a declarat Dan Ghidim.
Reporterii cotidianului BUNA ZIUA IASI au incercat sa-i contacteze telefonic pe reprezentantii firmei SC Sermecom SRL, dar acestia nu au raspuns.
Un client al service-ului auto Sermecom din Valea Lupului a "beneficiat" de o reparatie facuta pe jumatate, dupa care a fost dat afara, cu tot cu masina. Dan Ghidim, din Iasi, a dus la atelierul auto al acestei fi