Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Litoral 2009 / Marinarul George, patru premii în şase luni

Publicat in Adevarul, miercuri 22 iulie 2009 ·

George Brăiloiu a ieşit pe locul 1 la proba de offshore din cadrul Regatei din Eforie Nord de weekendul trecut. Chiar dacă a condus prima dată o ambarcaţiune abia la începutul acestui an, George a reuşit să învingă la concursuri proprietari de bărci cu experienţă. Familia Brăiloiu din Bucureşti se poate numi o familie fericită, mai ales că la începutul acestui an şi-a cumpărat o a doua casă, pe apă. Este vorba de un velier superb, încăpător pentru toată familia. Acum au o pasiune nouă, iahtingul, care a acţionat deja ca un virus.

„Noi spunem că este un virus pentru că am fost îmbolnăviţi de un prieten drag, care lucrează la Bavaria, cel mai mare şantier de ambarcaţiuni din Europa. El povesteşte de ani de zile cu aşa un patos despre viaţa pe mare încât am făcut tot posibilul să putem simţi şi noi acelaşi lucru“, explică George Brăiloiu cum s-a apucat de iahting.

Barca a ajuns prima, purtată de vânt

George şi soţia sa, Natalia, au pus piciorul într-o barcă, pentru prima dată, chiar în ziua în care şi-au cumpărat propria ambarcaţiune, la sfârşitul lunii februarie. Cu toate că este un novice printre lupii de mare cu zeci de ani de experienţă în spate, George a reuşit să obţină un loc unu şi două locuri doi la concursurile de profil, în mai puţin de şase luni. Weekendul trecut a reuşit performanţa să ajungă primul la concursul offshore din cadrul regatei desfăşurate la Eforie Nord.

„Barca a ajuns prima în port, adusă de vânt. În asta constă concursul. S-au luat în calcul mai multe, nu doar viteza cu care se deplasează o ambarcaţiune fără a avea motorul pornit. Cert este că noi am ajuns primii“, povesteşte George.

De când sunt pasionaţi de iahting, membrii familiei Brăiloiu vin în fiecare weekend la mare, tocmai din Bucureşti, pentru a

ieşi în larg.

Velierul costă peste 300.000 de euro @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 33 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum o ora
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 9 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 15 minute
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice

News.ro acum o ora
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum o ora
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°