Atentia acordata intregului cler, fie simpli preoti sau ditamai arhiereii, pentru a vedea daca au colaborat sau nu cu Securitatea, a generat reactii pro si contra, uneori domoale, alteori insa de o rara vehementa. Ziare - culmea! - de stanga, daca nu chiar nostalgic comuniste, i-au publicat fotografia Prea Fericitului, aidoma unui Jupiter manios care-si abate tunetele asupra necredinciosilor. Preotii ar fi, deci, curati ca lacrima, nu au nici o vina, este un mare pacat sa-i bagam in aceeasi oala cu restul societatii corupte. A existat, evident, si tabara adversa, care i-a infierat pe ierarhi sau, mai ponderata, s-au multumit sa declare ca acestia nu trebuie sa beneficieze de un tratament preferential, ca sunt oameni ca toti ceilalti si atunci, logic, trebuie sa fie si ei luati la puricat. Defensiva preotilor si a avocatilor lor a plecat insa de la taina spovedaniei. Aceasta nu are cum sa fie incalcata. Intai, e sfanta ca toate celelalte taine si, in baza unei asemenea calitati, nici un preot nu are cum s-o incalce. In al doilea rand, oricat de mult ar fi dorit preotul, sa zicem, sa-l traga de limba pe credincios, nu ar fi avut cum. De ce? Din simplul motiv ca tehnica spovedaniei exclude acel tip de intrebari in urma carora omul ar fi putut sa marturiseasca ceva ce ar fi interesat odioasa institutie. Altfel spus, preotul nu te intreaba decat daca ai pacatuit, in sensul in care ai tinut sau nu post si alte lucruri de acest fel care intra in sfera pacatului. Din punct de vedere duhovnicesc, faptul de-a fi dus de mancare luptatorilor din munti sau de-a fi ascultat seara de seara Europa libera sau Vocea Americii nu are absolut nici o relevanta. Totusi, aici intervine un aspect ignorat mai mult sau mai putin cu intentie. Despre ce este vorba? Sunt convins ca, in conformitate cu preceptele spovedaniei, la urechea preotului, in intervalul de timp aflat sub pecetea tainei