Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pivniceru pleacă la Bruxelles. Şedinţa Plenului CSM ar putea fi amânată din nou

Publicat in Mediafax, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Şedinţa de joi a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), la care ar urma să fie ales vicepreşedintele CSM, ar putea fi amânată din nou, în condiţiile în care ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, se va afla la Bruxelles şi nu va putea fi asigurat cvorumul necesar.

Pe ordinea de zi a şedinţei de joi, 17 ianuarie, figurează şi un punct de vedere al Direcţiei Legislaţiei prin care este respinsă o solicitare a Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR) referitoare la suspiciunile de vot privind alegerea preşedintelui forului.

Surse din interiorul Consiliului au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că şi această şedinţă va fi amânată, tot din lipsă de cvorum, deoarece ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, se va afla joi la Bruxelles, pentru discuţii cu oficiali ai Comisiei Europene, în marja Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) impus justiţiei române de către CE.

Şedinţa Plenului CSM ar putea avea loc, astfel, săptămâna viitoare, potrivit aceloraşi surse.

Şedinţa Plenului CSM din 9 ianuarie, care avea pe ordinea de zi tot alegerea vicepreşedintelui CSM, a fost amânată, de asemenea, din lipsă de cvorum.

Pentru funcţia de vicepreşedinte al CSM şi-au depus candidaturile Alina Ghica şi Cristi Danileţ, împotriva lor fiind adunările generale ale judecătorilor de la curţile de apel şi judecătorii declanşând proceduri de revocare din Consiliul Superior al Magistraturii.

Alegerea vicepreşedintelui CSM este primul punct pe ordinea de zi.

Al doilea punct pe ordinea de zi este o cerere a Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR) referitoare la suspiciuni privind votul din 4 ianuarie când a fost aleasă preşedinta CSM Oana Schmidt Hăineală, solicitare considerată inandmisibilă de către Direcţia Legislaţie a Consiliului. Plenul CSM se va pronunţa asupra soluţiei privind sesizarea UNJR.

Luni, Se

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum 50 minute
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum o ora
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuvântată

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Floriilor. Vă urez tuturor o duminică binecuvântată, a spus şeful Guvernului.

Mercedes-Benz: Departamentul de Justiţie al SUA a închis ancheta privind scandalul emisiilor vehiculelor diesel

News.ro acum 5 ore
Departamentul de Justiţie al SUA (DOJ) a închis ancheta asupra Mercedes-Benz în scandalul emisiilor vehiculelor diesel şi producătorul de maşini nu mai este acuzat, potrivit unui comunicat al companiei germane, citat de Reuters. Mercedes-Benz a coop

Caracterizarea primită de FCSB în presa din Ungaria după ce a devenit campioană: „Nicio echipă nu a reușit asta!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Triumful celor de la în campionat, după succesul de pe teren propriu, cu Constanța, scor 2-1, a fost remarcat inclusiv de jurnaliștii din .

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°