Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BRD a avut în primul semestru un profit de 62 milioane de lei

Publicat in Gandul, joi 1 august 2013 ·

BRD - Groupe Societe Generale (BRD) a avut în primul semestru un profit net de 62 milioane de lei, în creştere cu 58% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, iar volumul creditelor acordate s-a diminuat cu 1%, potrivit informaţiilor transmise de bancă Bursei de Valori Bucureşti.

"La nivelul sistemului bancar, prima jumătate a anului 2013 a fost caracterizată printr-o activitate de creditare în pierdere de viteză. În consecinţă, BRD a acţionat într-un mediu economic marcat de o cerere slabă de credite atât din partea clientelei de persoane fizice, cât şi din partea companiilor, care şi-au limitat investiţiile", se arată într-un comunicat al băncii.

După primele trei luni ale anului, banca raporta un profit net de 13 milioane de lei, în scădere cu 84% faţă de aceeaşi perioadă din 2012. În primul semestru al anului trecut, profitul net al băncii s-a situat la 39,4 milioane de lei.

Volumul total al creditelor brute a ajuns la jumătatea anului la 34,85 miliarde lei, cu 1% mai puţin faţă de 30 iunie 2012.

"La nivelul creditelor de retail s-a înregistrat un progres (+3,2% faţă de -1,4% la nivelul pieţei, la sfârşitul lunii mai 2013). Această evoluţie pozitivă a creditelor pentru persoane fizice a fost determinată de creşterea portofoliului de credite imobiliare (în special a creditelor acordate în cadrul programului Prima Casă), în creştere cu 31,7% faţă de 30 iunie 2012. Creditele acordate companiilor (17,59 miliarde lei) au cunoscut o scădere faţă de iunie 2012 (-4,8%)", se spune în comunicat.

Depozitele au avansat cu 0,9%, la 33,26 miliarde lei, pe fondul creşterii economisirii în valută.

Raportul credite nete/depozite se situa la 91,4%, mai scăzut cu 6,2 puncte procentuale comparativ cu primul semestru din 2012.

Venitul net bancar a fost de 1,36 miliarde lei, în scădere cu 5%, în special din cauza reducerii marje

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 34 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum 58 minute
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

O mașină de spălat vase defectă a întrerupt concertul Filarmonicii din Hamburg

HotNews acum o ora
O maşină de spălat vase defectă a dus la întreruperea unui concert de orchestră la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg, duminică, relatează DPA, preluată de Agerpres. Sala de concerte a Elbphilharmonie din HamburgFoto: Volker Hohlfeld / ima

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°