Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dificultăţile de mers trebuie tratate din primii ani de viaţă

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 26 august 2010 ·

Afecţiunile care îngreunează mersul micuţilor necesită tratament cât mai repede. Ghetele speciale pot fi luate prin casele de asigurări, însă procedurile pot fi greoaie.

Problemele de mers ale copiilor se manifestă în general în jurul vârstei de un an, însă diformităţile pot fi observate încă de la naştere.

"Începând de la 7-8 luni, copiii încep să facă primii paşi. Părinţii pot observa faptul că micuţii nu se sprijină corect cu piciorul pe sol, că ţin partea anterioară a piciorului mai înăuntru sau calcă cu piciorul în afară", explică prof. dr. Gheorghe Burnei, medic primar ortoped la Spitalul "Marie Curie" din Bucureşti.

Ghetele ortopedice care pot ajuta la remedierea problemelor de mers pot fi luate şi prin casele de asigurări, pe baza unui dosar. De regulă, sub îndrumarea medicilor, diformităţile de mers se corectează în proporţie de 80% până la 5 ani şi de 90% până la 9 ani.

Numai un caz din zece ajunge la operaţie.

Operaţiile se recomandă între 6 şi 9 ani.

Piciorul valg, cea mai frecventă diformitate

Ioachim are 2 ani, iar Anastasia 9 luni. Amândoi au un deficit de mers, denumit ştiinţific picior plat valg.

"Am descoperit problema mergând la medic, la control, noi observând că băiatul nu calcă bine pe sol. Am făcut masaj acasă, am mers la kinetoterapeut, dar nu s-au văzut îmbunătăţiri. A purtat atele, iar acum are ghete pe care le poartă mereu, mai puţin când doarme. La fetiţă e mai puţin grav, dar ni s-a recomandat să-i facem masaj câte o oră pe zi la fiecare picior, în reprize de 10 minute", povesteşte mama celor doi copii.

Piciorulul valg este cea mai frecventă diformitate la acest nivel care afectează copiii.

"Micuţii cu picior valg calcă pe marginea internă a picioarelor şi adesea bolta plantară (scobitura tălpii), chiar dacă e normală, pare a nu fi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 2 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 5 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 4 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 4 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 8 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 7 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 10 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 4 ore
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°