Nu concep vreo zi fără cafeaua de dimineaţă, cafeaua de la vizite sau întâlnirile din oraş (dacă este cazul) şi, bineînţeles, cafeaua dintre orele 16:00-17:00.
Am studiat mult despre cafea şi am ajuns la concluzia că ar trebui să i se arate mult mai mult respect din partea proprietarilor de cafenele, restaurante şi cluburi.
„Cafeaua trebuie să fie neagră ca iadul, puternică precum moartea şi dulce ca iubirea”, spune un vechi proverb turc. Care este reţeta de preparare care îţi poate oferi o astfel de cafea? Cafeaua turcească, la ibric. Dar, când te duci în oraş şi ceri o cafea tare, ţi se livrează acelaşi răspuns greşit: espresso. Într-o vreme mă oboseam să le explic barmanilor că nu espresso este cea mai tare cafea şi că ei fac o confuzie între tăria aromei şi tăria cafelei. Mi-am dat seama că nu ştiu mai nimic despre cafea – ei doar operează mecanic maşinăriile alea enorme nichelate, în care bagă o doză şi apasă pe un buton. Adevărul trist este că nu mai face nimeni cafea la ibric. Iar de „cafea la nisip” nici nu poate fi vorba. Foarte rar găseşti o cafenea care să-ţi prepare un „french press”, măcar. Şi, în general, găseşti cu greu o cafea bună în oraş, indiferent de metoda de preparare. Şi asta pentru că diferitele maşini de preparat cafea nu sunt întreţinute corect.
Cunoscătorii ştiu că tăria cafelei se referă la cantitatea de cofeină per ceaşcă şi nu la aromă. Iar adevărul ştiinţific arată clar: o cafea este cu atât mai tare cu cât apa fierbinte tratează un timp mai lung o pudră de cafea cât mai fin măcinată.
O ceaşcă de espresso este mai aromată, mai puţin amară, dar mai slabă decât o ceaşcă de cafea pregătită timp de 4-5 minute – pentru că o cantitate mică de apă trece în câteva secunde printr-o cantitate redusă de cafea (măcinată mai mare). Un espresso dublu conţine până la 50 mg. cofeină, în timp ce o ceaşcă de caf
