Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Caritate în stil Gazprom: Scumpeşti gazul şi apoi oferi discounturi

Publicat in Adevarul, marți 18 ianuarie 2011 ·

PREŢ În perioada 2007-2010, graţie unui discount oferit de compania rusă, consumatorii din Republica Moldova ar fi economisit circa 180 milioane de dolari, susţin oficialii întreprinderii Moldovagaz.

Andrei Aculov, consilier al preşedintelui companiei Moldovagaz susţine că dacă Gazprom nu ar fi acceptat coeficientul de micşorare la livrările de gaz în Republica Moldova, deja în anul 2008, în toiul crizei economice mondiale, preţul de import a gazului ar fi ajuns la 300 dolari, iar în anul 2009 la 400 dolari pentru mia de metri cubi. Totodată tariful achitat de consumatori moldoveni ar fi ajuns în anul 2009 la 6000 lei pentru o mie de metri cubi de gaze, afirmă oficialul Moldovagaz.

Veaceslav Ioniţă, economist şi deputat, consideră că Gazprom nu a oferit nici un discount Republicii Moldova. „Nu poate fi vorba despre un dar de la Gazprom, în condiţiile în care preţul a fost negociat, iar principiile de formare a acestuia sunt incluse într-un contract", explică deputatul.

„În cazul Republicii Moldova preţul de livrare a gazului nu constituie o prioritate pentru Gazprom. Mult mai important este tariful de tranzit, care nu a fost majorat până la începutul anului curent", spune Veaceslav Ioniţă.

Discount cu conotaţii

politice şi economice

Alexandru Baltag, expert-asociat la Asociaţia pentru Politică Externă, crede că la stabilirea preţului şi aşa-zisul discount s-au pus anumite condiţii politice şi economice. „Altfel cum poate fi explicată impotenţa fostei guvernări de a negocia separarea datoriei la gaze a Republicii Moldova de cea a Transnistriei. La mijloc sunt multe interese politice şi acest lucru a fost demonstrat prin acceptarea conducerii Republicii Moldova de a semna în martie 2009, acordul Medvedev-Voronin-Smirnov, care condiţiona retragerea trupelor ruseşti din Transnistria cu rezolvarea conflictului transnitrean.

Potrivit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum 34 minute
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 3 ore
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum o ora
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Președintele Erdogan a grațiat șapte generali implicați în lovitura de stat „postmodernă” din 1997

HotNews acum 30 minute
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din Turcia, transmite sâmbătă AFP, preluată de Agerpres. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP /

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum o ora
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Bonă din Bucureşti, reținută după ce a bătut un copil de un an: mama celui mic a văzut scenele șocante pe camere

Adevarul acum 2 ore
O femeie de 69 de ani din București a fost reținută, după ce a lovit în mod repetat un copil de doar un an și două luni. Părinţii bebelușului au cunoscut-o pe femeie pe o platformă online. Imaginile groaznice au fost văzute de mama micuțului, care a

Trei bărbaţi daţi în urmărire internaţională au fost aduşi în România, doi din Italia şi unul din Germania

News.ro acum o ora
Trei bărbaţi care fuseseră daţi în urmărire internaţională au fost aduşi în România, doi dintre ei din Italia, iar unul din Germania.

Perechea Monica Niculescu şi Lin Zhu a pierdut finala de dublu la Trophee Clarins (WTA)

Adevarul acum 37 minute
Perechea româno-chineză Monica Niculescu/Lin Zhu a fost învinsă de cuplul Asia Muhammad (SUA)/Aldila Sutjiadi (Indonezia) cu scorul de 7-6 (7/3), 4-6, 11-9, sâmbătă, 18 mai 2024, în finala de dublu a turneului de tenis Trophee Clarins (WTA 125), de

Maia Sandu a primit în Germania premiul „Robert Blum pentru Democraţie 2024”. Ea anunță că va dona suma de bani primită

HotNews acum 27 minute
Preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu a primit sâmbătă, la Leipzig, premiul „Robert Blum pentru Democraţie 2024”, oferit sub patronajul preşedintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Premiul este însoţit de 25.000 de euro, sumă pe care preşedi

VIDEO Premier League a anunțat numele celui mai bun jucător al sezonului

HotNews acum 35 minute
Phil Foden a fost desemnat cel mai bun jucător al sezonului 2023-2024 din Premier League. Jucătorul celor de la Manchester City s-a declarat mândru de primirea acestui premiu. Phil FodenFoto: Mark Cosgrove/News Images / imago sportfotodienst / Profi

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°