Lunar, la Primărie se înregistrează cel puţin 150 de solicitări pentru izolarea apartamentului, faţă de zece câte erau în iarnă. Prin aceste lucrări, oamenii speră să-şi reducă cheltuielile la iarnă, când gigacaloria se va scumpi.
Dacă în lunile de iarnă solicitările privind eliberarea autorizaţiei pentru reabilitare erau de cel mult zece, în iunie şi iulie acestea au ajuns, în total, la peste 300. „Eu am făcut împrumut de nevoi personale ca să plătesc izolaţia blocului. Nu mai puteam sta încă o iarnă aşa. Eu am pereţii la nord, că stau exact pe colţ, şi mereu era frig cu caloriferul fierbinte“, ne-a spus Iulia Mihnea, profesoară.
Firmele care se ocupă de reabilitări abia mai fac faţă solictărilor. „Noroc de izolările astea, că avem unde să muncim. Nu se mai construieşte atât de mult ca înainte, dar lumea încearcă să-şi dreagă casa pe care o are, o izolează, o renovează, după posibilităţi“, spune Ion Jupanu, muncitor.
Salariu de 1.500 de euro
Firma lui de construcţii are 10 oameni şi lucrează la trei blocuri: dimineaţa lucrează la unul, după-amiaza la altul şi seara la al treilea. Muncitorii stau zi lumină cocoţaţi pe schele pentru a termina comenzile, dar nu se supără pentru că au numai de câştigat. „Ne dau doamnele cafele peste geam, mâncare câteodată, este bine. La sfârşit de lună ne iese cam 1.500 de euro“, a mai adăugat Ion Jupanu.
La nivelul municipiului, doar 31 de blocuri au fost cuprinse în programul guvernamental de izolare şi alte 25 sunt pe lista de aşteptare. „Oamenii dau doar 20% din buzunarul lor, de la Guvern vin 50%, iar de la Primărie 30%. Avem 31 de blocuri care au fost aprobate, dintre care 16 sunt finalizate“, a detaliat Lucian Harşovschi, viceprimarul Sucevei.
Orăşenii care au norocul să fie cuprinşi în program plătesc circa 3.000 de lei pentru izolare, plus că li se montează termopane. Restul