Peste 250 de terorişti şi complici au fost arestaţi în Rusia de la începutul anului 2010, iar 23 de atacuri teroriste au fost împiedicate, a anunţat Aleksandr Bortnikov, directorul Serviciului federal de securitate (FSB), citat de RIA Novosti, potrivit Newsin.
"De la începutul anului, peste 250 de terorişti şi complici ai lor au fost arestaţi în Rusia, iar 23 de atacuri teroriste au fost dejucate. Aceste rezultate au fost obţinute, printre altele, datorită informaţiilor primite de la partenerii noştri externi, precum şi datorită acţiunilor comune", a subliniat el.
Rusia găzduieşte în perioada 3-5 iunie un forum internaţional consacrat metodelor de a contracara propaganda teroristă în rândul populaţiei. Reuniunea, prezidată de şeful statului rus Dmitri Medvedev, reuneşte înalţi oficiali din serviciile de securitate din 63 de ţări şi reprezentanţi ai organismelor ONU de luptă împotriva terorismului.
"Extinderea ideologică a terorismului, radicalizarea opiniei publice şi tentativele continue de implicare a populaţiei în activităţi extremiste şi teroriste reprezintă cea mai mare ameninţare în prezent", a afirmat Serviciul federal de securitate (FSB), într-un comunicat dat publicităţii înainte de reuniune.
"Rezultatele analizei situaţiei actuale a terorismului permit pronosticarea unei creşteri a ameninţării teroriste pentru majoritatea ţărilor, indiferent de nivelul lor de dezvoltare economică, de potenţialul lor militar şi de regimul politic", a declarat Bortnikov.
"Regiuni întregi sunt vizate uneori de terorişti", a adăugat el.
"Folosirea unor tehnologii avansate, în special a internetului, reprezintă o provocare care necesită un răspuns imediat şi adecvat", se arată într-un comunicat dat publicităţii de serviciul federal de securitate înainte de reuniune.
FSB a făcut apel pentru o sporire a cooperării între organismele de securi