Daca tot a fost ziua mondiala a poeziei m-am gândit sa aducem în discutie acest lucru… ce este de fapt Poezia…? În opinia mea este greu sa descrii, sa rezumi macar în câteva cuvinte aceasta arta, la fel cum nu putem gasi o descriere amanuntita pentru iubire. În sufletul fiecaruia, exista un poet, mai bun sau mai rau, mai putin sau mai mult talentat. Poezia ajunge sa ne modeleze pe fiecare dintre noi deschizându-ne portile spre o lume noua, reprezentând binele si raul din noi, lumina si întunericul nostru, un manifest perpetu provenind din viata cotidiana. Toti cei care au reusit sa aseze macar câteva rânduri pe o foaie de hârtie au avut ca muza viata si de ce nu, starea de spirit din acel moment iar noi am putea oferi un sâmbure de respect daca am reusi sa le pretuim valoarea celor care ne aduc din ce în ce mai aproape de lumina si de arta poeziei. Nu putem vorbi despre poezie ca despre un obiect, poate fi considerata ceva sfânt, acel ceva, ce vine dinauntrul nostru, pentru ca în fiecare din noi domneste, în nestire un adevarat vulcan de inspiratie, doar ca este esential sa stim al modela si sa-l punem în valoare. Odata patruns în aceasta lume îti este foarte greu sa te dezlipesti de Ea, este imatur sa privesti valoarea ei cu dovada de indiferenta. Critica în poezie, nu-si are rostul pentru simplul fapt ca fiecare din noi privim viata cu alti ochi si chiar avem un curs al ei diferit, deci o modelam fiecare dupa iluzii, amintiri, vise, mister… Ea, este trecutul, prezentul si viitorul nostru, ne aseaza pe scaunul sfânt al maiestriei oferindu-ne „hrana” zilnica. As vrea sa ne oprim macar pentru o clipa, din zborul acesta lunatic spre necunoscut, sa sorbim splendoarea oferita de acesta nostalgie a poeziei, sa-i conservam valoarea, sa dam importanta versurilor si rimei ce ne vin pe neasteptate prin gând si de ce nu, sa scoatem la iveala poetul nestiut din sufletul no