Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Motorina şi benzina „se luptă“ pentru un loc fruntaş în topul scumpirilor la nivel european

Publicat in Ziarul Financiar, marți 31 august 2010 ·

Benzina şi motorina s-au scumpit de la începutul acestui an, în euro, cu 8,6%, respectiv cu 15,8%, România numărându-se printre ţările cu cea mai puternică apreciere a preţurilor la carburanţi la nivel european. Creşterile au fost aplicate deşi petroliştii spun că cererea este în scădere şi că în a doua parte a anului condiţiile se vor înrăutăţi pe fondul măsurilor de austeritate anunţate de Guvern.

Potrivit statisticilor europene, România se plasează pe locul şapte în ceea ce priveşte scumpirea motorinei, din cele 27 de state membre, clasându-se înaintea unor ţări precum Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Italia sau Franţa.

La benzină, piaţa locală nu se află în primele zece în topul scumpirilor, ocupând locul 12. Chiar şi aşa, creşterile de preţ locale le devansează pe cele aplicate în ţări precum Ungaria, Spania sau Austria. Statisticile mai arată că în ciuda acestor scumpiri, în România sunt comercializaţi printre cei mai ieftini carburanţi din spaţiul european, dar tot datele oficiale spun că raportat la puterea de cumpărare acest avantaj aparent este anulat.

Toate aceste creşteri de preţ se suprapun cu o perioadă în care vânzările de carburanţi în volume scad şi vor continua să scadă din cauza contextului economic. Companiile petroliere nu au explicat până la închiderea ediţiei această situaţie.

Maximele de preţ de anul acesta au fost atinse la începutul lunii iulie, imediat după ce TVA a fost ridicată de la 19% la 24%, iar companiile petroliere au preluat imediat creşterea în preţul la pompă, în contextul în care alţi comercianţi şi-au sacrificat marjele pentru a acoperi această majorare.

Statisticile europene arată că la începutul lui iulie preţurile la benzină şi la motorină crescuseră în euro cu circa 6%, România având în perioada analizată cea mai mare creştere a preţurilor la pompă din întreg blocul comunitar. În ultima peri

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 41 minute
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 58 minute
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Gabriela FIREA și PSD au atras peste un miliard de euro pentru BUCUREȘTI: Ceea ce PĂREA că nu se va întâmpla s-a REALIZAT în 2 ani

Gandul acum 21 minute
Candidata social-democrată la Primăria Municipiului București, Gabriela Firea, vorbește despre fondurile europene atrase alături de echipa social-democrată în primul său mandat de primar al PMB. Aceasta povestește că totul părea, la vremea respectiv

Amazon va investi 15,7 miliarde de euro în Spania / „Cea mai mare investiție din zonă”

HotNews acum 46 minute
Gigantul american de comerț online Amazon a anunțat miercuri o investiție gigantică de 15,7 miliarde de euro pe o perioadă de zece ani pentru a crește capacitatea centrelor sale de date din Aragon, în nord-estul Spaniei, potrivit AFP. Depozit al Ama

Oficial britanic: Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie

Mediafax acum 40 minute
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat că nu ar trebui să existe ,,niciun loc pentru neutralitate", pe fondul ameninţărilor tot mai mari din partea Rusiei. Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de ,,umbrela de

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum 26 minute
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

AFM a aprobat finanţări de aproape 97 de milioane de lei în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”

Adevarul acum o ora
Cereri eligibile în valoare de 96,68 milioane de lei au fost depuse de persoanele fizice în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice”, în timp ce unităţile de cult au transmis solicitări în cuantum de 13,94 milioane de lei, informează Administraţ

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Procentul de candidate înscrise la alegerile locale, 24% / Cele mai multe femei se regăsesc pe listele partidului Dianei Şoşoacă - Expert Forum

HotNews acum o ora
O analiză realizată de Expert Forum privind alegerile locale din acest an arată că procentul femeilor aflate pe listele de candidați continuă să crească ușor în raport cu localele din 2016 și 2020. Dintre primele 10 partide ca număr de candidaturi d

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°