Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jaful de la Neamţ: cei doi angajaţi ai Poştei au mai căzut un test la detectorul de minciuni

Publicat in Adevarul, duminică 23 iunie 2013 ·

Nici la repetarea testului poligraf, şoferul şi însoţitorul transportului de bani cu maşina Poştei nu i-au convins pe anchetatori. Devine tot mai clar că jaful din Neamţ în care au dispărut 2,2 milioane de lei a fost favorizat de informaţii scurse din interiorul Poştei.

La mai bine de o lună de la jaful comis în Neamţ asupra maşinii Poştei (16 mai), ancheta nu s-a soldat cu un rezultat concret despre modul în care a avut loc atacul, deşi s-au realizat unele progrese.

Mihai Irimia, şoferul maşinii care transporta 2,2 milioane de lei, şi însoţitorul transportului, au fost solicitaţi zilele trecute să repete la Bacău testul poligraf. Specialiştii care au prelucrat datele testului susţincă cei doi angajaţi nu au avut o atitudine sinceră când au răspuns întrebărilor, situaţie constatată şi la prima testare efectuată la o săptămână după comiterea jafului.

Chiar dacă rezultatele acestor testări nu constituie probe în instanţă, anchetatorii pot găsi indicii preţioase care-i pot ajuta în soluţionarea cazului. În aceste condiţii, devine tot mai clar faptul că jaful a fost comis „la pont”, atacatorii beneficiind de o scurgere de informaţii de la cei care ştiau ziua, valoarea transportată şi traseul maşinii de Poştă. În aceste condiţii, cei doi angajaţi ai Poştei rămân în continuare în cercul de suspecţi.

Ancheta este complicată şi de faptul că cei doi martori ai jafului, respectiv angajaţii Poştei, nu au putut oferi foarte multe informaţii despre atacatori, deoarece aceştia erau mascaţi. Nici culoarea, sau numerele de înmatriculare ale celor două maşini care au blocat transportul banilor nu au fost clar stabilite.

Citiţi şi:Jaful de la Neamţ: angajaţii care conduceau maşina Poştei au căzut testul poligraf

Jaful de la Poşta Neamţ, invitaţie deschisă pentru hoţi. Maşinile speciale pentru transportul banilor fuseseră retrase de Compania Naţional

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taiwanul a detectat 26 de avioane ale aviației chineze în jurul insulei

Adevarul acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a transmis vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, notează AFP, scrie AGERPRES.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 8 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 10 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 10 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 11 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°