Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-au cam ciuruit...

Publicat in Jurnalul, luni 23 aprilie 2012 ·

În Franţa e suspans, la noi nu. PDL se confruntă cu cel mai mortal dintre inamici: percepţia generalizată că va pierde alegerile. Sondajele de opinie, huiduielile din pieţe, dezertările din partid – toate arată iminenţa unui dezastru electoral.

Senzaţia este amplificată chiar de la vârful formaţiunii prezidenţiale. Nici n-a început oficial campania pentru locale şi deja se formulează discursuri de învins. Elena Udrea, liderul organizaţiei PDL Bucureşti, a subliniat ieri că responsabilitatea unui eşec nu poate fi atribuită unei singure persoane. Că deciziile se iau “în echipă” şi erorile sunt, deci, colective. Încercând să pară că îi ia apărarea lui Emil Boc, favorita Cotroceniului pleda, de fapt, pentru propria supravieţuire politică. Sunt tot mai multe vocile care îi cer capul, învinovăţind-o direct pentru degringolada în care se află organizaţia pe care o conduce. Pentru PDL, Capitala este deja pierdută. O ştie şi Băsescu, o ştie şi Udrea, o ştie şi cel din urmă membru de partid.

Fenomenul este, însă, naţional. O demonstrează nu atât sondajele, cât disperarea cu care democrat-liberalii încearcă să-şi piardă urma, inventând steaguri străine sub care să defileze, pentru năucirea alegătorului. Peste tot în ţară, PDL caută alianţe. Nu, nu fiindcă s-ar bucura de sfertul de procent adus de vreo formaţiune invizibilă pe radarele electorale! De la aceşti aliaţi microscopici nu se aşteaptă altceva decât să furnizeze perdele de fum. Un fum verde care să ascundă portocaliul celei mai catastrofale şi iresponsabile guvernări post-decembriste. Că tot se lăuda Emil Boc cu asumarea măsurilor dificile... Iată că, la momentul decontului, nimeni nu mai pare dispus să-şi asume nimic. De fapt, aceasta este singura constantă a unui regim care a făcut din incosecvenţă o formă de artă. Nimeni nu-şi asumă, de pildă, taxarea greşită a pensiilor. Curtea Constituţională a decis

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 4 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 4 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 2 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 4 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 5 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 11 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 11 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°