Deşi până la debutul campaniei electorale mai sunt aproape două săptămâni, PDL-ul îşi încearcă deja retorica electorală. Într-o conferinţă de presă organizată vineri de liderii locali ai partidului, Claudiu Bîrsan, preşedintele organizaţiei Zalău, a dat, public, trei „teme de casă” USL-ului, mai exact „grupului de reaţie rapidă” pe care PNL anunţase anterior că îl va avea pentru a răspunde eventualelor atacurilor ce ar putea veni din partea... concurenţei.
Prima temă lansată de Bîrsan se referă la organizarea Festivalului Roman. „În mare parte, organizarea a fost un eşec, care se datorează funcţionarilor din primărie care au gestionat acest proiect”, a declarat liderul PDL. Contactat telefonic, primarul Radu Căpîlnaşiu s-a declarat surprins de reacţia „consilierului local Claudiu Bîrsan”. „Mă aşteptam să înţeleagă mai multe, să înţeleagă, spre exemplu, că acest proiect a avut ca scop popularizarea zonei şi atragerea turiştilor străini, nu neapărat a zălăuanilor. Mai mult, proiectul nu s-a încheiat. În zilele următoare vom participa la un târg de turism la Cluj, iar apoi la unul la Bucureşti, unde vom merge cu 30 de oameni îmbrăcaţi în romani (...). Noi ne-am atins obiectivele şi mergem mai departe”, a declarat primarul.
Cea de-a doua acuză lansată de Bîrsan s-a referit la faptul că „mai muţi funcţionari publici din instituţii din Zalău şi din primării din judeţ au participat la miting, în condiţiile în care directori de instituţii sunt acuzaţi că sunt susţinuţi de PDL ori că participă la acţiunile partidului. Comisiile disciplinare din anumite instituţii ar trebui să verifice ce făceau aceşti funcţionari publici pe stadion. Erau în concediu medical, în concediu de odihnă, vizitau Arena Naţională”. În replică, Radu Căpîlnaşiu, co-preşedinte USL, susţine că acuzele sunt lipsite de temei juridic şi moral. „Un funcţionar public poate să aibă o opţiune po