Preşedintele Viktor Ianukovici a spus că Ucraina trebuie să se integreze în UE, într-un moment în care Rusia face presiuni pentru ca ţara să se alăture unei uniuni vamale formată din foşti sateliţi sovietici, scrie Bloomberg.
Ucraina, cu o populaţie de 46 de milioane de locuitori, este principala rută de tranzit pentru gazul rusesc către ţările din UE, inclusiv Germania, Austria şi Polonia. Ianukovici, 60 de ani, vrea să reducă preţul pe care ţara sa îl plăteşte pentru gazele ruseşti cu aproape 20%, până la 240 de dolari pe 1.000 de metri cubi, iar Rusia încearcă să se folosească de preţurile la carburanţi pentru a atrage Ucraina într-o uniune vamală cu Belarus şi Kazahstan, deşi republica fostă sovietică încearcă să-şi consolideze relaţiile economice şi politice cu UE. Ucraina depinde de Rusia pentru mai mult de 50% din gazele sale naturale.
"Principala noastră prioritate este integrarea în UE", a declarat Ianukovici. "Suntem pregătiţi să semnăm acordul în acest an."
Ucraina a încercat o reaşezare a relaţiilor cu Rusia după alegerea lui Ianukovici anul trecut. Predecesorul acestuia, Viktor Iuşcenko, a stârnit nemulţumirea Rusiei după ce a susţinut Georgia în timpul războiului de cinci zile cu Rusia din 2008 şi pe fondul eforturilor de a integra Ucraina în NATO.
Ianukovici s-a angajat să revigoreze relaţiile cooperând cu Gazprom şi a exclus integrarea în NATO. El a lăsat posibilitatea aderării la UE deschisă făcând prima vizită ca preşedinte la Bruxelles înainte de a vizita Moscova.
Acordul de asociere Ucraina - UE ar putea fi încheiat în acest an, a declarat preşedintele Comisiei Europene Jose Barroso, adăugând că cele două părţi au înregistrat progrese în a se pune de acord cu privire la eliminarea vizelor.
Aderarea la uniunea vamală cu Rusia, Kazahstanul şi Belarusul ar elimina şansele pentru încheierea unui acord cu UE, a a