Articolul de faţă urmăreşte să ofere o viziune de ansamblu asupra dezbaterii pe marginea Acordului Internaţional pentru Combaterea Contrafacerilor (ACTA), precum şi asupra negocierilor care au dus la forma lui actuală. Pe lângă prezentarea textului legii, articolul de faţă conţine şi poziţiile Parlamentului European, a Comisiei Europene, precum şi referiri la modul în care ACTA este perceput în România.

ACTA este un acord internaţional plurilateral care, până în martie 2012, a fost semnat de către 30 de ţări şi Uniunea Europeană. Scopul lui este de a consolida respectarea drepturilor de proprietate intelectuală şi de a combate contrafacerile şi pirateria bunurilor de lux, medicamentelor, muzicii, filmelor şi programelor software. Este foarte important de menţionat că statele emergente din Asia sau America Latină, precum China, India ori Brazilia, care sunt responsabile în cea mai mare parte pentru falsuri, nu s-au alăturat negocierilor şi nu s-au arătat interesate în semnarea sa. Comisarul European Karel De Gucht nu s-a arătat însă descurajat de acest fapt, afirmând că în momentul în care acestea vor vedea aspectele pozitive ale ACTA vor fi cu siguranţă convinse să devină membri.

În ciuda faptului că domeniile în care ACTA este aplicabil sunt mult mai vaste, acest acord a fost foarte contestat în special datorită ideii că ACTA va cenzura Internetul şi că site-uri precum facebook sau youtube nu vor mai fi accesibile.

Toate acestea se petrec într-un moment în care „intimitatea” este un concept din ce în ce mai interpretabil şi care este perceput ca fiind sub asaltul autorităţilor avide de a îşi „proteja” cetăţenii de ameninţarea teroristă. Dezbaterea despre ACTA trebuie citită, deci, pe fundalul acestei evoluţii în dezbaterea publică, pe de o parte, şi, pe de alta, în cadrul opoziţiei clasice între dreptul la libera informaţie şi protejarea propriet