Locomotiva garniturii a trecut printr-un incendiu şi apoi a fost lovită de o altă locomotivă venită în ajutor. „Adevărul de seară“ a aflat filmul evenimentelor de la primul om care a ajuns la locul accidentului, primarul Ioan Moniţa. Accidentul s-a produs ieri, în apropierea localităţii Romuli, Bistriţa-Năsăud. Acceleratul 1923 a plecat de la 23.00 din Timişoara şi urma să ajungă la 11.30 dimineaţa în Sighet. Un incendiu izbucnit la o instalaţie a locomotivei a făcut imposibilă continuarea călătoriei.
„Conductorul a solicitat o nouă locomotivă pentru a tracta trenul. Când a ajuns în staţie, locomotiva s-a izbit de trenul care staţiona”, relatează Adrian Crăciunescu, din Poliţia Transporturi Feroviare Bistriţa. În urma impactului, locomotiva a ieşit de pe şine.
Oamenii erau şocaţi
Pentru că accidentul s-a produs pe un platou înalt, în apropierea unui viaduct, bubuitura nu s-a auzit până la casele din Romuli. Primarul comunei, Ioan Moniţa, a fost informat de Pompieri de accident şi a fost primul care a ajuns la faţa locului: „Am mobilizat 20-30 de oameni şi am urcat să-i ajutăm pe călători. Oamenii erau şocaţi, câţiva erau răniţi. Am pansat răniţii şi i-am ajutat să coboare panta. Când am coborât, ajunseseră şi Ambulanţele care i-au preluat pe cei cu probleme. Pe restul
i-am dus la Primărie şi le-am dat un ceai cald. După două ore au plecat în Maramureş cu un autocar din zonă, pus la dispoziţie de prefectură”, a spus primarul. Un localnic, Vasile Moniţa, povesteşte şi el cum a decurs intervenţia: „Oamenii călătoriseră toată noaptea şi s-au trezit că trebuie să aştepte înfriguraţi. După care a urmat izbitura. Când i-am ajutat să coboare, nici nu vedeau pe unde calcă. Era încă ceaţă şi frig“, povesteşte Vasile Moniţa.
Doi răniţi la Năsăud şi unul la Bistriţa
Două femei şi un bărbat au avut nevoie