“A fost un an agricol bunicel”
Chiar dacă seceta şi-a făcut simţită prezenţa în zona comunei Chiheru de Jos, dărnicia oamenilor din zonă nu a fost afectată, şi în acest an oamenii locului oferind din avuţia lor produse agricole copiilor orfani de la Casa “Sfântul Iosif” din Odorheiul Secuiesc. Despre activitatea agricolă la zi şi despre donaţiile către copiii orfani ne-a vorbit Emanoil Hurdugaci, primarul comunei Chiheru de Jos.
Reporter: Cum s-a simţit seceta la nivelul comunei Chiheru de Jos?
Emanoil Hurdugaci: Ca peste tot, seceta şi-a făcut simţită prezenţa, dar cred că am avut un avantaj fiindcă suntem o zonă imediat submontană, aproape de pădure şi totuşi producţia, la grâu de exemplu, a fost afectată doar în proporţie de 40 la sută, la porumb seceta simţindu-se mai tare, cu o diminuare a producţiei cu 50 la sută. Zarzavaturile, de bine de rău, s-au mai făcut, pentru că fiecare om de la noi are lotul lui de teren, cu suprafeşe mai mici care au putut fi irigate. Putem spune că faţă de alte zone a fost un an bunicel din punct de vedere agricol.
Rep.: În ceea ce priveşte creşterea animalelor?
E.H.: Un luru care ne bucură este faptul că efectivele de animale au început să crească, mai ales datorită subvenţilor care se acordă, atât pe suprafaţă cât şi pe cap de animal. Efectivele de ovine deţin majoritatea în ce priveşte creşterea animalelor, doar în Chiheru de Jos s-a dublându-se în ultimul an efectivul, au apărut fermieri care deţin peste 200 de capete.
Rep.: Şi în acest an aveţi în vedere sprijinirea copiilor orfani de la Casa “Sfântul Iosif” din Odorheiul Secuiesc.
E.H.: Cei cu inimă bună fac în această perioadă donaţii în produse agricole, pentru copiii orfani la Casa “Sfântul Iosif” din Odorheiul Secuiesc. Oamenii s-au obişnuit ca în fiecare an să ofere din puţinul lor câte ceva, să-l doneze cu drag acestor copii o