În iarna anului 1970, Nicu l-a chemat pe Mircea la o discuţie. De fapt, a fost examenul de admitere la Phoenix, absolvit cu brio.
În iarna anului 1970, Nicu l-a chemat pe Mircea la o discuţie. De fapt, a fost examenul de admitere la Phoenix, absolvit cu brio.
Mergând spre facultate, m-am întâlnit cu Nicu. Eram amândoi pe biciclete, mi-a făcut semn şi mi-a spus: «Vino deseară la mine, să stăm de vorbă!». Avea un apartament mare pe malul Begăi, vizavi de Flora, ăsta fiind locul unde ne adunam mereu. Avea o chitară Ekko cu 12 corzi, care suna dumnezeieşte, pe care mi-o amintesc şi astăzi, şi nu înţeleg de ce la plecare nu mi-a lăsat-o mie! Le-am cântat din Donovan, Dylan şi un pic de Baniciu, seara aia a fost ca un fel de examen, pe care se pare că l-am luat cu brio. La câteva zile după aia, Nicu mi-a spus: «Vezi că din ianuarie începem repetiţiile».”
Tatonåri. “Nu era vorba neapărat de Phoenix, pentru că Phoenix nu mai exista, trupa fiind desfiinţată după plecarea solistului Mony Bordeianu în America. La primele repetiţii am fost îngrozit, se cânta foarte tare, iar la bas şi la tobe erau nişte băieţi pe care-i mai văzusem ocazional prin Timişoara, dar nu vechii Phoenicşi. Cântam în special coveruri şi piesele lui Moni Bordeianu. A fost o perioadă de tatonări, care a durat câteva luni bune. Prima mea plecare din Phoenix a fost chiar în acea vară, nu prea înţelegeam ce se întâmplă, nu îmi plăcea trupa… şi mă hotărâsem să-mi văd serios de facultate.”
Proiect serios. “Însă chiar în acea toamnă Nicu bătea din nou la uşa mea, împreună cu Ioji Kappl şi Costin Petrescu, un băiat pe care l-am plăcut din primul moment şi cu care am rămas prieten până astăzi. M-au convins că de data asta avem o gaşcă potrivită pentru un proiect serios. Am început repetiţiile, timp în care ne vedeam şi de şcoală, iar noaptea cântam la barul de
