Spre deosebire de ceilalti membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care nu au avut nici o dificultate sa subscrie la teza potrivit careia telefonul premierului Tariceanu nu a insemnat o imixtiune in functionarea Justitiei, Lidia Barbulescu, vicepresedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, si Monica Macovei, ministrul Justitiei, s-au aratat mai exigente in descifrarea celor
intimplate si au apreciat ca "raportul s-a oprit la jumatate si nu este foarte complet".
Trecind peste formularea evident cenzurata in care cele doua doamne si-au exprimat opiniile, dar care nu lasa totusi nici o indoiala asupra sentimentului de insatisfactie si de respingere a unui compromis evident, sa incercam sa identificam ratiunea care le-a plasat in afara votului majoritatii conclavului dator sa pazeasca la dreapta functionare a Justitiei romane.
Concluzia Inspectiei judiciare a CSM, insusita in plenul Consiliului, se bazeaza pe ideea ca telefonul nu a adus atingere independentei procurorilor care fac cercetari in dosarul "Rompetrol", intrucit procurorul general nu a intervenit in derularea urmaririi penale, lasind la latitudinea anchetatorilor posibilitatea adoptarii unor solutii in raport cu probele administrate.
Intr-adevar, asa cum consemneaza si raportul, procurorii Adriana Cristescu, Giorgiana Hosu si procurorul sef de birou Alina Bica, cei care au instrumentat cauza, au declarat, toti trei, ca in timpul derularii urmaririi penale nu au primit nici un telefon de la procurorul general.
A trage insa de aici concluzia ca "telefonul care nu trebuia dat", asa cum l-a catalogat din prima clipa ministrul Macovei, nu se dorea o interventie directa in sprijinul presedintelui "Rompetrol", inseamna a forta judecata normala si a pune o relatie de echivalenta intre faptul de necontestat ca procurorul general "nu a interven
