Unul dintre cei mai bogaţi oameni din Baia Mare a fost implicat vineri într-un accident de circulaţie petrecut pe Drumul Naţional nr. 1C, în dreptul localităţii clujene Câţcău, relatează Ziua de Cluj .
Şoferul unui autoturism BMW, care circula dinspre Baia Mare înspre Dej a derapat pe şoseaua umedă, a pierdut controlul volanului şi s-a întors în mijlocul drumului. În spatele său se afla milionarul Marcel Mariş, aflat la volanul unui Porsche Cayenne. Acesta a încercat să evite impactul, însă a acroşat portiera autoturismului din faţa sa şi a ajuns cu maşina în afara părţii carosabile.
"Carosabilul a fost umed, domnul cu BMW-ul a derapat şi s-a întors pe mijlocul străzii. Eu am venit, am încercat să-l ocolesc cât mai mult pe partea dreaptă, dar i-am lovit portiera. Noroc că nu m-am răsturnat, altfel puteam să murim", a spus Mariş. El se afla în autoturismul său de lux alături de alte două persoane şi se îndrepta spre unul din magazinele sale din municipiul Gherla.
"Eram în maşină cu soţia. Am avut în jur de 80 km/h, nu am avut viteză exagerat de mare. Am derapat pe şosea, ploua", a spus şi şoferul autoturismului BMW, un bărbat din Baia Sprie. În urma accidentului două persoane au fost rănite, însă numai una a ajuns la Spitalul Municipal Dej.
"Una dintre victime a suferit un traumatism cranio-cerebral, cu comoţie şi amnezie anterogradă şi a fost transportată la spital pentru investigaţii suplimentare. Cealaltă victimă, din cea de-a doua maşină, conştientă, a suferit un traumatism cranian minor şi un traumatism de coloană cervicală, dar a refuzat deplasarea la spital", a declarat medicul Mariana Baciu, din cadrul Serviciului de Ambulanţă Dej.
Unul dintre cei mai bogaţi oameni din Baia Mare a fost implicat vineri într-un accident de circulaţie petrecut pe Drumul Naţional nr. 1C, în dreptul localităţii clujene Câţcău, relatează Zi