Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Haihui printre amintiri

Publicat in Jurnalul, duminică 3 iulie 2011 ·

În lumea colecţionarilor şi negustorilor de obiecte vechi ţărăneşti, circulă o anecdotă despre Prinţul Charles al Marii Britanii şi ţăranul dintr-un sat din Transilvania, care s-au tocmit pentru o coasă. „Prinţul şi-a dorit coasa, dar respectivul, ne­po­liticos, i-a spus că nu i-o dă, dar nu i-a explicat că nu i-o dă pentru că nu voia sau pentru că vedea o concurenţă în activitatea Prinţului Charles sau pur şi simplu pentru că era a tatălui lui, moştenire de la el.

Până la urmă i-a trimis altă coasă...”, îmi spu­ne dr Marius Tiţa, colecţionar împătimit de obiecte rare, cu care „trec în revistă” exponatele şi neguţătorii din ultimul Târg de Antichităţi Ţă­răneşti, organizat la Muzeul Ţăranului Român, „Prin­ţul Charles ar fi putut veni aici ca vizitator, dar ţă­ra­nul, posesor de coasă, nu ar fi putut veni aici ca vânzător. Uite un lucru minunat!”.

Antichităţi, în sensul franţuzesc al cuvântului, re­prezintă obiectele mai vechi de 100 de ani. „Este un târg foarte la modă în Occident, şi fran­cezii, şi belgienii, şi nemţii au târgul acesta de anti­chi­tăţi, de vechituri, cum ar trebui să le spunem noi, cu toată dulceaţa şi îngăduinţa în glas, nu în sensul peiorativ, pentru că sunt foarte multe lucruri frumoase care ne amintesc de nişte vremuri trecute şi dincolo de aspectul acesta este­tic şi cel istoric. Veţi vedea tot felul de obiecte – şi e bi­ne să întrebaţi ce sunt, pentru că nu le veţi re­cu­noaşte –, veţi vedea tot felul de practici bune pe care noi le-am uitat în epoca industrializării, le-am pier­dut, le-am ratat. Noi ne uităm azi, pentru că ne plac, poate ne amintesc anumite mo­men­te sau poa­te că am auzit că sunt valoroase, am auzit pe unii că au vândut bine sau că e de bon ton să ai aşa ceva în casă.

Faptul cât terasa de la Mu­zeul Ţă­ra­nului Român este mereu plină de câte ori are loc acest târg, asta nu înseamnă că des­cope­rim civiliz

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 2 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 2 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum o ora
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 8 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 2 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Hamas, după negocierile pentru un armistițiu: ”Mingea este în întregime în terenul Israelului”

Ziare.com acum o ora
"Mingea este în întregime în terenul" Israelului în vederea unui acord al unui armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza, au declarat vineri, 10 mai, reprezentanții mișcării islamiste palestiniene Hamas, după plecarea din Egipt, unde au avut loc negocie

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 5 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 3 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Vremea

București
acum

18°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

7°/21°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°