Preşedintele PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, respinge ideea lansată recent de fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu ca PDL să formeze o alianţă cu PSD în situaţia în care USL se va dezbina, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Parlamentarul buzoian a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că nu crede în scenariul lansat de Sebastian Lăzăroiu ca la un moment dat PDL să formeze o alianţă cu PSD, în opinia lui Cezar Preda "incompatibilitatea dintre PDL şi PSD fiind majoră".
Liderul democrat-liberal a adăugat că în 2009 atunci când PDL a fost la putere cu PSD formaţiunea democrat-liberală a fost "forţată" să facă această construcţie".
"Domnul Lăzăroiu, intrat în politică de foarte puţin în timp confundă aceste analize, pînă la urmă inofensive, cu analizele politice pertinente. Nu cred în ce spune domnul Lăzăroiu, iar incompatibilitatea noastră cu PSD este majoră. Şi aşa în 2009 ne-au forţat anumiţi lideri de la Bucureşti să facem această înţelegere cu PSD. PDL în fibra lui nu agreează aşa ceva. Nu văd în următoarea perioadă o asemenea construcţie, nu în următorii cinci ani. Se fac aceste afirmaţii pentru a mai slăbi unitatea USL şi din cu totul alte motive, dar nerealiste. Nu cred în asemenea scenarii şi în general nu cred în ce spune domnul Lăzăroiu", a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda.
Nici deputatul PSD Buzău, Marian Ghiveciu, nu vede viabil scenariul lansat recent de fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu.
"Domnul Lăzăroiu cred că vrea să intimideze un anumit segment al populaţiei spunând că el crede într-o guvernare PSD-PDL, dar având experienţa din 2009, nu cred că vreun membru sau vreun simpatizat PSD va mai fi de acord cu aşa ceva. Ei au încercat prin UNPR să atragă mai mulţi parlamentari şi aici aş vrea să trag un semnal de alarmă pentru parlamentarii UNPR plecaţi de la P